Una dintre cele mai mari platforme de socializare sună alarma: Twitter face verificări după ce conturile unor politicieni și vedete au fost atacate

Știrea a fost publicată joi, 16 iulie 2020, 11:17 în categoria

Una dintre cele mai mari platforme de socializare sună alarma: Twitter face verificări după ce conturile unor politicieni şi vedete au fost atacate Twitter a anunțat prin intermediul contului oficial de suport clienți că a înghețat postarea de mesaje publice pentru toate conturile verificate, ca măsură de siguranță în urma atacului cibernetic la care au fost supuse, miercuri, zeci de conturi ale unor politicieni, milionari sau vedete.

„Suntem conștienți de un incident de securitate care afectează conturile pe Twitter. Cercetăm și luăm măsuri pentru remedierea acesteia”, a postat Twitter Support, joi dimineața.

„Ancheta noastră este încă în curs, dar iată ce știm până acum: Am detectat ceea ce credem a fi un atac de inginerie socială coordonat de către persoane care au vizat cu succes unii angajați de-ai noștri, care au acces la sistemele și instrumentele interne. Știm că au folosit acest acces pentru a prelua controlul multor conturi foarte vizibile (inclusiv verificate) și au postat tweet-uri în numele lor”, se arată în continuare în mesajul transmis de Twitter.

Compania transmite că imediat ce a luat cunoștință de incident a închis imediat conturile afectate și a eliminat Tweet-urile postate de atacatori.

„De asemenea, am limitat funcționarea pentru un grup mult mai mare de conturi, precum și toate conturile verificate (chiar și cele care nu au fost compromise), în timp ce continuăm să investigăm acest incident”, se mai arată în mesaj.

„Am blocat conturile care au fost compromise și vom restabili accesul proprietarului inițial al contului numai atunci când vom fi siguri că putem face acest lucru în siguranță”, a mai anunțat Twitter.

Între timp au fost luate și măsuri pe plan intern, fiind limitat accesul la sistemele și instrumentele interne pe parcursul investigației.

Având în vedere că mai multe conturi au fost înghețate, mulți utilizatori au apelat la alte platforme de socializare pentru a-și transmite mesajele.

Un astfel de caz a fost și președintele american, Donald Trump. El a postat pe Facebook un mesaj în care a anunțat că are un nou șef de campanie.

„Sunt încântat să anunț că Bill Stepien a fost promovat în rolul de manager al campaniei Trump", a scris președintele într-o postare mai lungă decât de obicei. El a adăugat că fostul său șef de campanie, Brad Parscale, va fi în continuare responsabil de „strategii digitale și de date” și păstrează o poziție de consilier.

Pe conturile de Twitter ale mai multor miliardari americani precum Elon Musk, Bill Gates, Jeff Beszos sau Michael Bloomberg, ale unor politicieni, Barack Obama sau Joe Biden, sau ale vedetelor precum Kanye West, au fost postate, miercuri, mesaje în care urmăritorii lor erau îndemnați să trimită bani într-un cont de Bitcoin pentru a primi înapoi dublul sumei.



0 comments :

Trimiteți un comentariu