Aplicațiile chinezești TikTok și WeChat, care și-au creat rețele imense de utilizatori în toată lumea, au devenit linia întâi a frontului în războiul rece dintre SUA și China

Știrea a fost publicată duminică, 9 august 2020, 22:22 în categoria

Aplicaţiile chinezeşti TikTok şi WeChat, care şi-au creat reţele imense de utilizatori în toată lumea, au devenit linia întâi a frontului în războiul rece dintre SUA şi China În cel mai recent asalt al său, președintele american Donald Trump a vizat TikTok și WeChat, aplicații chinezești care și-au dezvoltat rețele imense de utilizatori în toată lumea.

Analiștii spun că pericolul este ca aceste rețele sociale ar putea fi folosite ca instrumente care să amenințe controlul pe care SUA au asupra rețelelor internaționale de plăți.

China este lider mondial la producția de mașini elec­trice și o companie chineză, Huawei, este cam­pion la vânzările de telefoane mobile inteligente și unul din jucătorii de top de pe piața 5G. SUA au Google, Yahoo!, Facebook, Twitter, Intel Corpo­ra­tion, Advanced Micro Devices, Apple, Microsoft și sis­teme consacrate de plăți electronice. Între cele două superputeri se duce un război rece, iar unul dintre fronturi este supremația în domeniul tehno­logiei.

Trump a demonstrat săptămâna trecută cât de simplu poate controla resurse esențiale pentru com­paniile de tehnologie din China: banul și inves­titorii.

Acțiunile chinezilor din sectorul de tehno­logie au pierdut vinerea trecută mai mult de 75 miliarde de dolari din valoare pe bursa din Hong Kong după ce Trump a anunțat ordine executive care vizează popu­larele aplicații de social media chinezești TikTok și WeChat, scrie Financial Times. La un mo­ment dat, pierderile s-au dus la 100 de miliarde de dolari.

Acțiunile Tencent au scăzut cu 10% în urma ordinului liderului american prin care companiile americane au primit răgaz de 45 de zile să oprească afacerile cu aplicația WeChat, deținută de compania din China.

Un alt ordin vizează tranzacțiile cu platforma de partajare video TikTok a ByteDance.

Traderii au spus că aria largă de aplicare a deciziilor lui Trump a lăsat deschisă posibilitatea ca SUA să împiedice toate legăturile cu Tencent și ByteDance. Acest lucru ar putea reprezenta o lovi­tură serioasă pentru afacerile cu jocuri video din SUA ale Tencent. Compania deține participații la com­panii de top precum con­struc­torul de mașini electrice Tesla, pro­ducătorul de jocuri Epic Games și platforma de streaming de muzică Spotify.

Pierderile s-au extins dincolo de com­paniile nominalizate în inter­dic­ții. Grupurile chineze de internet Ali­­baba și JD.com au scăzut până la 7%. ByteDance, care a discutat cu Micro­soft o posibilă vânzare a ope­ra­­țiunilor TikTok din SUA și din alte părți, nu este listată pe bursă.

Despre TikTok, revista Foreign Magazine scrie că aceasta este frontul central al răz­boiului pentru supremație în tehnologie dintre SUA și China.

Aplicația video a devenit virală în întreaga lume și va stabili un precedent despre cum societățile libere abordează rețelele sociale chinezești. TikTok avea până recent un miliard de utilizatori în întreaga lume. Până pe 29 iunie, când India a interzis aplicația, alături de alte 58  de aplicații chinezești pentru tele­foane mobile inteligente, printre care WeChat, platformă de mesa­gerie, jocul video Clash of Kings și hărțile Baidu.

India, care are mai puțini utilizatori de internet doar decât China, reprezenta jumă­tate din utilizatorii care au descărcat apli­cația TikTok anul trecut.

Dacă viitorul internetului va fi determinat de un război al tehno­logiei între SUA și China, India este un teren de luptă hotărâtor.

Ruptura digitală dintre China și India asigură faptul că aceasta din urmă va ajunge în spațiul cibernetic american, explică Salvatore Babones, profesor la Centrul pentru Studii Indepen­dente din Sydney. Interdicțiile din India vin pe fondul unor tensiuni la granița cu China care au avut ca rezultat zeci de morți. Oficial, decizia Indiei are de-a face cu îngrijorările privind protecția vieții private și folosirea fără acord a datelor utilizatorilor.

De mult timp au fost probleme cu colectarea, reținerea și procesarea datelor private de către companiile chineze. Dar de această dată, India a mers mai departe anunțând că operațiunile celor 59 de aplicații chinezești „aduc prejudicii suveranității și integrității țării“.

Nu doar India vede un pericol în TikTok, prima aplicație chinezească devenită virală în întreaga lume. Semnale de alarmă au tras și analiști americani, care au sugerat că guvernul de la Beijing ar putea folosi aplicația pentru a transmite dezinformări cu scopul de a influența politica americană, de a extinde practicile de cenzură chineze în afara spațiului chinez sau de a colecta date per­so­nale cu care pot fi șantajați americanii, 40 de milioane dintre ei descărcând aplicația în 2019.

TikTok, cu un spațiu plin cu clipuri puerile sau adresate mai ales adolescenților, poate avea și influențe politice.

Aplicația a fost acuzată că a înlăturat clipurile despre protestele pro-democrație din Hong Kong și cele critice la adresa politicilor Beijingului privind drepturile omului. Însă multe companii americane au fost acuzate de fapte mult mai grave.

Criticii au dreptate. TikTok și alte aplicații de social media chineze pot fi periculoase pentru siguranța națională. Amenințarea stă în rețelele virtuale care conectează punctele reprezentând utilizatorii și conținutul, nu punctele în sine. Bătălia pentru supremația rețelelor sociale este sufletul geoeconomicii contemporane. TikTok este o rețea socială imensă care conectează miliarde de utilizatori, multe miliarde de clipuri, publisheri, firme de publicitate și serverele companiei. Rețeaua este, de asemenea, creată de un sistem de mesaje și o rețea de plăți, ambele construite pe baza succesului serviciului video. Conținutul TikTok, deși generat de utilizatori, creează dependență. Formatul scurt al clipurilor necesită angajamentul constant al utilizatorului, ceea ce presupune niveluri ridicate de interacțiune și un timp de vizionare mediu de 45 de minute pe zi. Observatorii Chinei știu prea bine cum jocurile pot deveni instrumente pentru construirea de rețele puternice. WeChat a folosit gamificarea pentru a-și construi imperiul. WeChat a început ca un instrument simplu de mesagerie, la fel ca WhatsApp al Facebook, dar a dat lovitura cu idea folosirii de pliculețelor roșii - o altă aplicație - pentru a încuraja utilizatorii să-și trimită reciproc plăți mărunte. Aceste pliculețe au gamificat obiceiul chinezesc de a da cadouri în bani pentru ocazii speciale. Odată ce și-a dezvoltat o rețea socială mare cu oameni conectați strâns prin mesaje și tranzacții sociale, WeChat a început să ofere o varietate mare de servicii, precum jocuri video, ride hailing și de găsire de cazare. Alibaba, un alt mare grup chinez, a copiat rapid strategia pentru a-și construi propriul sistem de plăți, Alipay, astăzi redenumit Ant Financial. Eforturile Ant Financial din 2017 de a cumpăra compania de plăți americană MoneyGram s-a lovit de rezistența autorităților din SUA. Americanii au avut motive întemeiate. Deși clipurile adolescenților pot fi inofensive în sine, controlul infrastructurii de plăți a unei țări este o afacere, și o problemă, serioasă. SUA și-au făcut un obicei din a-și folosi influența asupra rețelelor globale de plăți pentru a aplica sancțiuni financiare regimurilor recalcitrante. Din această cauză, China, Rusia și Iran au dezvoltat alternative proprii la sistemul de plăți interbancare dominat de SUA SWIFT. Aceste țări și-au dezvoltat și propriile sisteme de plăți cu carduri de credit. În China, WeChat și Alipay domină piața plăților mobile. Dacă această dominație ar ajunge în, spre exemplu, SUA sau India, Beijingul ar avea un instrument puternic pentru impunerea de presiuni financiare sau chiar sancțiuni. Procesarea plăților este doar vârful aisbergului reprezentat de rețelele sociale. Rețeaua socială creată de TikTok, sau de alte aplicații, poate forma baza unor servicii precum telecomunicații, marketing, scoruri de credit sau transport. De asemenea, astfel de rețele pot fi folosite pentru alcătuirea de profile de securitate, urmărirea contactelor și chiar șantaj. În aceste condiții, se poate spune că TikTok poate reprezenta o provocare serioasă pentru securitatea SUA sau a altor națiuni.

TikTok politic

Aplicația TikTok a fost acuzată că a înlăturat clipurile despre protestele prodemocrație din Hong Kong și cele critice la adresa politicilor Beijingului privind drepturile omului. TikTok, cu un spațiu plin cu clipuri puerile sau adresate mai ales adolescenților, poate avea și influențe politice.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu