
Cu alte cuvinte, dacă societatea de administrare de investiții optează pentru aplicarea acestei metode de evaluare, trebuie să o mențină cel puțin un an de zile pentru respectivele acțiuni considerate nelichide. Propunerea poate fi consultată pe site-ul ASF până pe 22 august și cel mai probabil are la bază faptul că o tranzacție de câteva sute de lei la SIFI Imobiliare a majorat activul SIF Banat Crișana cu 1,2 mld. lei pe parcursul lunii mai. Administratorul de investiții care aplică această metodă de evaluare va menționa în raportul anual o fundamentare a deciziei sale ce include și o analiză a lichidității emitentului care nu a fost evaluat pe principiului marcării la piață.
„Prin excepție de la prevederile art. 113 lit. a), în cazul societăților pe acțiuni admise la tranzacționare în cadrul unei piețe reglementate sau unui sistem multilateral de tranzacționare cu o lichiditate considerată de S.A.I., în baza unei judecăți de valoare prudențiale referitoare la piața activă definită de Standardul internațional de raportare financiară 13 - Evaluarea la 2/2 valoarea justă (IFRS 13), ca fiind nerelevantă pentru aplicarea metodei de evaluare prin marcare la piață, S.A.I. poate decide ca acțiunile societăților respective să fie evaluate în activul O.P.C.V.M. în conformitate cu standardele de evaluare în vigoare, potrivit legii, în baza unui raport de evaluare”, menționează ASF.
0 comments :
Trimiteți un comentariu