MAM Bricolaj, furnizor de materiale și accesorii pentru mobilier controlat de familia Găvan, anunță creșterea tuturor indicatorilor operaționali în prima jumătate a acestui an, care au dus afacerile companiei la aproape 17 mil. lei, echivalentul unui avans de 28% față de perioada similară a anului trecut.Astfel, în perioada ianuarie-iunie 2020, numărul de tranzacții a crescut cu 22%, iar valoarea medie a unei comenzi s-a mărit cu 3%, în timp ce vânzările online au depășit cu 40% volumul vânzărilor înregistrate pe platformă anul trecut.
În plus, compania a optat pentru automatizarea și eficientizarea proceselor interne, fapt ce a determinat o dinamică mai bună de lucru și a majorat profitul cu până la 80% față de aceeași perioadă a anului trecut, depășind valoarea de 2 milioane de lei.
„Rezultatele excelente vin din investiția în tehnologie, care e și una din direcțiile noastre strategice. Prin intermediul acestor investiții am automatizat și eficientizat o serie de procese și am putut să avem o mai bună deschidere către categorii noi de consumatori”, spune Cristian Găvan, fondatorul MAM Bricolaj.
El menționează că în următoarea perioadă compania și-a propus să-și mențină ritmul de creștere prin extinderea rețelei cu încă trei magazine în București, Cluj-Napoca și Brașov și prin listarea la Bursa de la București, unde MAM Bricolaj intenționează într-o primă fază să vândă un pachet de 25% din numărul de acțiuni și să atragă astfel de la investitori 2 milioane de euro pentru dezvoltarea companiei.
„Pentru următoarea perioadă pe propunem să păstrăm acest ritm ascendent și vizăm două obiective strategice majore: listarea la Bursa de Valori București și dezvoltarea rețelei de magazine la nivel național cu încă trei puncte noi de lucru în București, Cluj-Napoca și Brașov”
Compania operează două magazine, unul în zona de sud a Capitalei (în Berceni, pe strada Luică) și unul în estul orașului (în Titan), fiecare cu o suprafață de 1.500 de metri pătrați.
În 2019, MAM Bricolaj a avut afaceri de 29,6 milioane de lei, cu 16% mai mult față de anul precedent, și un profit net de 2,9 milioane de lei.
0 comments :
Trimiteți un comentariu