
Auckland a fost pus sub trei zile de carantină după depistarea celor patru cazuri în rândul unei familii care locuiește în capitala neozeelandeză. Membrii familiei nu au călătorit peste hotare, așa că sursa infecției este neclară în acest moment.
Țara nu a mai raportat nicio transmisie de peste trei luni, iar viața și-a revenit la normal în ciuda controalelor stricte de la vamă.
Toate cele 22 de cazuri înregistrate înainte de anunțul de marți sunt ale unor pasageri care s-au întors recent de peste hotare, călătorii fiind izolați la scurt timp după aflarea diagnosticului.
„Cerem oamenilor din Auckland să rămână acasă pentru a opri răspândirea”, a declarat Jacinda Ardern.
Restul țării intră automat în nivelul 2 al stării de alertă, fapt ce presupune ca oamenii să poarte măști de protecție în zonele aglomerate, iar adunările publice vor fi limitate la 100 de persoane.
0 comments :
Trimiteți un comentariu