
„Pentru a le oferi angajaților posibilitatea de a-și face planuri în avans, extindem opțiunea lansată la nivel global prin care angajații pot lucra în mod voluntar de acasă până pe 30 iunie 2021”, a declarat Sundar Pichai – CEO-ul Google – într-un e-mail adresat angajaților. Inițial, termenul pentru angajații care nu sunt nevoiți să se deplaseze la birou era programat pentru luna ianuarie a anului viitor.
Mișcarea îi va afecta pe „aproape toți” cei 200.000 de angajați Google, incluzându-i aici pe contractorii part-time și pe muncitorii cu normă întreagă.
Majoritatea companiilor tech au anunțat că o bună parte dintre angajați pot munci de acasă până la sfârșitul anului. Amazon și Apple le-au cerut angajaților să se întoarcă la birou în ianuarie, în timp ce Twitter i-a informat că pot lucra pe termen nelimitat de la domiciliu.
Facebook, precum Google, abordează o strategie pe termen lung în contextul actual. În mai, CEO-ul Mark Zuckerberg a spus că Facebook va oferi șansa de a munci de acasă unui număr de până la 55.000 de angajați. Zuckerberg a mai estimat că aproximativ 50% din forța totală de muncă va lucra de la domiciliu în următorii 10 ani.
Un studiu al Biroului Național de Statistică din Regatul Unit (ONS) arată că aproape jumătate din angajații britanici au lucrat de acasă din aprilie – prima lună de carantină totală – până în prezent.
0 comments :
Trimiteți un comentariu