Avertizarea medicului Virgil Musta înainte de începerea școlii: „Este o situație dificilă, nu vor exista zero riscuri”

Știrea a fost publicată sâmbătă, 12 septembrie 2020, 20:07 în categoria

Avertizarea medicului Virgil Musta înainte de începerea şcolii: „Este o situaţie dificilă, nu vor exista zero riscuri” Medicul Virgil Musta, șeful secției de boli infecțioase de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara,  trage un semnal de alarmă și îi avertizează pe copii, părinți, profesori și reprezentanți ai autorităților că debutul anului școlar va fi dificil.

Specialistul spune că nu vor exista „zero riscuri” în cazul trimiterii copiilor la școală și recomandă respectarea la sânge a protocoalelor.

Medicul Musta a scris un mesaj pe Facebook în care vorbește despre reluarea cursurilor și despre riscurile care apar.

„Este bine să înțelegem încă de pe acum că nu vor exista zero riscuri în cazul trimiterii copiilor la școală, așa cum de fapt, nici înainte de această pandemiei, nimeni nu putea garanta faptul că prin prezența la școală copiii nu se puteau îmbolnăvi de alte boli transmisibile (mai ușoare sau mai severe) sau că nu ar putea transmite apoi astfel de boli celor din familie”, a scris Musta pe Facebook.

Virgil Musta susține că singura soluție pentru reducerea riscurilor de infectare este respectarea în permanență a măsurilor stabilite de autorități.

„Eu cred că este o situație neobișnuită, dificilă, dar care poate fi depășită numai prin înțelegerea clară și asumarea rolului fiecărei părți implicate, cât și printr-o implicare și dialog constructiv permanent între aceste părți. Este vorba de fapt despre un parteneriat funcțional între aceste părți, astfel încât să nu înceapă să dea vina unii pe alții, ci să existe implicare, responsabilitate și comunicare transparentă continuă”, a mai spus Virgil Musta.

Citiți continuarea pe www.businessmagazin.ro



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Petre Mazilu

0 comments :

Trimiteți un comentariu