Banca Transilvania a început să acorde credite prin programul Noua Casă, suma totală vizată fiind de 700 milioane lei, după ce în 8 luni ale acestui an peste 5.300 de persoane și-au luat locuință cu ajutorul programului anterior, Prima Casă.Principala noutate a noului program este posibilitatea achiziționării unei locuințe de o valoare mai mare și creșterea sumei care poate fi împrumutată la 119.000 de euro. Avansul minim necesar este între 5 și 15%, diferențiat în funcție de tipul locuinței.
Prin Noua Casă pot fi achiziționate locuințe vechi și noi dacă valoarea de achiziție nu depășeste 70.000 de euro (echivalent în lei). Valoarea maximă a finanțării trebuie să fie de 66.500 euro (echivalent în lei), iar avansul minim necesar este 5%.
De asemenea, pot fi achiziționate locuințe noi dacă valoarea de achiziție este egală sau mai mare de 70.001 euro (echivalent în lei): valoarea maximă de finanțare pentru aceste imobile trebuie să fie de 119.000 de euro (echivalent lei), iar avansul minim necesar este 15%.
Simulare credit:
Credit Noua Casă de 200.000 de lei, pe 360 de luni, cu dobândă 4,41% (IRCCĂ2%)
DAE: 4,71%; Rata: 1.002,70 lei
Valoarea totală care trebuie plătită, care include comisionul de gestiune datorat FNGCIMM, este 368.489,98 de lei.
Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a semnat acorduri cu 15 bănci pentru a da credite prin programul Noua Casă.
Guvernul a propus ca plafonul de creditare să se dubleze până la 140.000 de euro. În această variantă va crește și avansul minim solicitat, de la 5% la 15%.
Dacă se optează pentru o locuință de 70.000 de euro, avansul va rămâne 5%.
0 comments :
Trimiteți un comentariu