Industria a crescut cu 8% în iulie față de iunie, dar a rămas cu 6,5% sub nivelul din iulie 2019

Știrea a fost publicată luni, 14 septembrie 2020, 11:17 în categoria

Industria a crescut cu 8% în iulie faţă de iunie, dar a rămas cu 6,5% sub nivelul din iulie 2019 Producția industrială (serie brută) a României a consemnat în luna iulie o creștere de 8%, ca serie brută, față de luna precedentă, pe fondul avansului înregistrat în toate sectoarele industriale, dar a rămas în continuare sub nivelul atins în perioada similară a anului trecut, înregistrând o scădere de 6,5%.

Pe serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, producția industrială a crescut în iulie cu 3,3% față de iunie 2020 și a scăzut cu 9,9% față de iunie 2019, arată datele transmise luni de Institutul Național de Statistică.

În perioada ianuarie-iulie 2020, producția industrială a fost mai mică cu 14,9% ca serie brută și cu 15,7% ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate față de perioada similară din 2019.

În luna iulie 2020, producția industrială (serie brută) a crescut față de luna precedentă cu 8%, datorită creșterilor de 8,6% înregistrate în producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat,  în industria prelucrătoare cu 8% și în industria extractivă cu 7,7%.

(Sursa:INS)

Față de luna corespunzătoare din anul precedent, producția industrială (serie brută) a scăzut cu 6,5%, ca efect al scăderilor înregistrate în industria extractivă cu 10,4%, industria prelucrătoare cu 7% și producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat cu 1,6%.

În primele șapte luni ale anului, producția industrială (serie brută) a scăzut cu 14,9% față de perioada smilară a anului trecut, ca urmare a  scăderilor din industria prelucrătoare cu 16,5%, industria extractivă cu 11% și producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat cu 6,2%.

(Sursa: INS)



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Bellu

0 comments :

Trimiteți un comentariu