Opinie Deutsche Welle: Încercările Deutsche Bank de a se justifica în ultimul scandal de proporții, dosarele FinCEN, sunt lipsite de sens

Știrea a fost publicată miercuri, 23 septembrie 2020, 04:02 în categoria

Opinie Deutsche Welle: Încercările Deutsche Bank de a se justifica în ultimul scandal de proporţii, dosarele FinCEN, sunt lipsite de sens Cea mai mare bancă germană a pus profitul mai presus de orice, implicându-se în orice fel de tranzacție, indiferent de cât de dubioasă ar fi părut, iar încercările acesteia de a justifica neregulile aduse la lumină de scandalul FinCEN par lipsite de sens, scrie Henrik Bohme, de la Deutsche Welle.

„Totul începe cu încrederea“. Cu acest motto atrăgea Deutsche Bank clienți la mijlocul anilor ‘90. Acesta nu mai are însă de multă vreme niciun sens în condițiile în care banca a pierdut încrederea clienților prin pariurile dubioase făcute în anii care au urmat.

Banca a vrut să joace în prima ligă financiară, având de ase­menea pretenții de a fi forecaster economic și financiar serios, astfel că a lăsat deoparte orice principiu, motivul presupus fiind că numai în acest fel își putea crește masiv câștigurile.

De la manipularea ratelor dobânzilor și operațiuni de spălare de bani, la credite ipotecare cu garanții slabe și relații de afaceri cu clienți dubioși, Deutsche Bank a urmărit permanent câștigul. Cu cât tranzacțiile erau mai murdare, cu atât mai bine, scrie Henrik Bohme.

Iar după cum arată documentele FinCEN, Deutsche Bank se află din nou în topul băncilor cu probleme, peste jumătate din rapoartele privind tranzacții suspecte având legătură cu cea mai mare bancă germană.

Când activitățile de spălare de bani desfășurate de bancă în Rusia au fost dezvăluite în 2015, autoritățile americane scriau despre „lăcomie și corupție“ în raportul final. Pe acestea s-au bazat cultura Deutsche Bank.

După ce băncii i-a fost impusă o amendă de 600 mln. $, șefii acesteia au promis o reformare din rădăcini a acesteia. Banca a investit aproximativ 1 mld $ pentru întărirea controalelor interne.

Se pare însă că tranzacțiile cu clienți ruși au continuat probabil și după reformele respective.

După cum era de așteptat, Deutsche Bank respinge toate acuzațiile, spunând că tranzacțiile apărute în rapoartele FinCEN ar fi fost dezvăluite oricum autorităților și că acestea au avut loc înainte de reformele din 2016.

Banca insistă că este cu totul „o altă bancă“.

Este din ce în ce mai clar că „schimbarea de cultură“ proclamată cu atâta tărie în cadrul Deutsche Bank nu este în plină desfășurare și că nu toți cei aproximativ 88.000 de angajați ai băncii au înțeles pe deplin ce înseamnă aceasta, scrie Bohme.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Catalina Apostoiu

0 comments :

Trimiteți un comentariu