
„Profiturile obținute din droguri, averile deturnate ale țărilor în curs de dezvoltare și bani câștigați din piramide Ponzi au reușit să treacă prin aceste instituții financiare, în ciuda avertismentelor propriilor angajați ai băncilor”, rezultă din ancheta la care au lucrat 108 instituții media din 88 de țări.
Ancheta se bazează pe mii de „rapoarte de activitate suspectă” (SAR) făcute de poliția financiară a Trezoreriei SUA, FinCen.
Fișierele FinCEN au identificat cel puțin 2000 de miliarde de dolari în tranzacții suspecte între 2000 și 2017, dintre care 514 miliarde de dolari se referă la JPMorgan Bank și 1,3 trilioane de dolari la Deutsche Bank. Aceste rapoarte de activitate suspectă ridică îndoieli cu privire la originea fondurilor, dar nu constituie neapărat dovezi de fraudă.
Cu toate acestea, este rezonabil să credem că cele 2.000 de miliarde de dolari din tranzacțiile suspecte identificate sunt doar o picătură în oceanul de bani murdari care circulă în băncile din întreaga lume.
Ancheta indică în special cinci mari bănci - JPMorgan Chase, HSBC, Standard Chartered, Deutsche Bank și Bank of New York Mellon – acuzate că au continuat să tranziteze fonduri de la suspecți criminali chiar și după ce aceștia au fost urmăriți penal sau condamnați pentru abateri financiare.
0 comments :
Trimiteți un comentariu