
„Tranzacția a fost autorizată de Consiliul Concurenței, cele trei bănci angajându-se ferm în respectarea măsurilor care vor asigura conformarea cu regulile în materia dreptului concurenței”, au transmis băncile.
Prin această tranzacție, cele trei bănci susțin că urmăresc „optimizarea, dezvoltarea și eficientizarea transportului și procesării numerarului, consolidând segmentul dedicat de piață și, totodată, urmează tendința, la nivel internațional, de colaborare între actorii din piața bancară în acest domeniu.”
Pe termen scurt și mediu, cei trei parteneri au în vedere dezvoltarea accelerată a activității CIT One.
BCR a fost asistată de casa de avocatură Filip & Company în toate etapele procesului tranzacției prin care instituția bancară va deține o cotă de 33,3% în CIT ONE , inclusiv în evaluările preliminare, în procesul de structurare, negociere si finalizare a tranzacției, precum și în procesul de aprobare a operațiunii de către Comisia Europeană și Consiliul Concurenței.
0 comments :
Trimiteți un comentariu