
Ciprian Lăduncă, 46 de ani, fost director financiar și director general adjunct timp de opt ani și jumătate al Metropolitan Life, al doilea cel mai mare asigurător de viață la nivel local în 2020, candidează pentru un post în Comitetul Reprezentanților al Fondului Proprietatea și spune că FP reprezintă prima sau a doua opțiune în rândul investitorilor instituționali când își aleg componența portofoliului.
„Acțiunile Fondului Proprietatea au crescut semnificativ în ultimii ani, în jur de 300%, iar acordarea de dividende sau alte forme de distribuție către investitori au fost semnificative, de multe ori și în mulți ani peste nivelul din piața de capital din România, ceea ce a făcut-o o acțiune foarte atractivă. Dacă ne uităm la investitorii strategici din România, și aici mă refer la fondurile de pensii sau la fondurile mutuale, putem observa că pentru multe dintre acestea Fondul Proprietatea reprezintă o acțiune cu o pondere semnificativă în portofoliu, prima sau a doua acțiune în top“, spune Lăduncă.
Acesta mai spune că Fondul Proprietatea este o companie etalon în România cu care orice profesionist își dorește să colaboreze și că experiența acumulată în ultimii 25 de ani îl recomandă pentru acest post.
0 comments :
Trimiteți un comentariu