
Alin Brendea, director general adjunct al societății de brokeraj Prime Transaction, spune că în prezent Bursa de la București a intrat într-o perioadă de consolidare, cu un nivel al indicilor la nivel suport, și cu o lichiditate sub cea înregistrată în ultimele ședințe de tranzacționare, ceea ce arată că investitorii au luat un repaus după ședințele încărcate de după promovarea din 21 septembrie.
„Este posibil să avem câteva ședințe mai liniștite la începutul lunii octombrie în care investitorii să încerce să adune mai multe informații cu privire la trendul piețelor externe, posibilitatea menținerii echilibrului bugetar în România în limite pentru a nu risca retrogradarea, iar în funcție de aceste evenimente mă aștept de la jumătatea lunii octombrie să reintrăm într-o perioadă cu o dinamică mai accentuată. Practic în prima parte a lunii octombrie dinspre emitenți nu avem foarte multe știri, dar spre finalul lunii vom avea primele raportări financiare“, a spus Alin Brendea la emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi.
0 comments :
Trimiteți un comentariu