Impact Developer & Contractor (simbol bursier - IMP), dezvoltator imobiliar controlat de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, a demarat construcția primelor trei blocuri din ansamblul rezidențial Boreal Plus, din nordul Constanței, lucrări care vor fi executate de firma Premium Invest Concept în baza unui contract de antrepriză de 9,5 mil. euro.Anul trecut, compania a vândut către retailerul german Kaufland, liderul comerțului local, 16.806 metri pătrați din terenul alocat proiectului, într-o tranzacție evaluată la 3,19 mil. lei plus TVA, ca parte a noii strategii de dezvoltare rezidențială pe care Impact o are, și care vizează facilitarea accesului rezidenților la servicii de retail și de petrecere a timpului liber.
“Inițiativa Impact de a vinde o parte din terenul alocat proiectului Boreal Plus către retailerul Kaufland este o premieră pe piața locală, și face parte din noua strategie de dezvoltare rezidențială prin care Impact facilitează accesul rezidenților la cele mai importante servicii de retail și petrecerea timpului liber”, spun reprezentanții dezvoltatorului imobiliar.
Potrivit acestora, la începutul lunii septembrie, Boreal Plus a primit autorizația de construcție, iar luna aceasta și Kaufland.
Cele trei blocuri includ 209 apartamente, dintre care 58 studiouri, 110 apartamente cu 2 camere și 41 de apartamente cu 3 camere.
„Impact Developer&Contractor; își continuă în ritm susținut strategia de expansiune națională și de diversificare a portofoliului de produse, dând dovadă de stabilitate și potențial de creștere, aspecte apreciate și de către agenția Standard&Poor;’s, prin ratingul ăB-ă cu perspectivă stabilă acordat recent companiei”, spune Sorin Apostol, CEO Impact Developer & Contractor.
Dezvoltat pe un teren cu o suprafață de 64.440 metri pătrați, ansamblul Boreal Plus va include la finalul proiectului 691 de locuințe, din care 673 de apartamente și 18 vile de lux, 826 locuri de parcare, dintre care 289 vor fi dispuse într-o parcare etajată.
0 comments :
Trimiteți un comentariu