
"În România, reformele controversate introduse în perioada 2017-2019, care au impact negativ asupra independenței justiției, continuă să fie în vigoare. În 2020, Guvernul a exprimat angajamentul de a restabili parcursul reformelor judiciare după regresele din anii precedenți, conducând la reducerea semnificativă a tensiunilor cu justiția", arată raportul Comisiei Europene pe tema "Situației statului de drept în Uniunea Europeană".
Comisia Europeană precizează că România este monitorizată prin Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) încă de la aderarea la UE, în 2007. După eventuala suspendare a acestui mecanism special, monitorizarea va continua prin instrumente orizontale. Mecanismul statului de drept oferă cadrul necesar pentru abordarea acestor tipuri de probleme în viitor, subliniază raportul.
Comisia Europeană recomandă României și altor țări central și est-europene să intensifice acțiunile de combatere a corupției. "Un cadru strategic de combatere a corupției oferă oportunitatea de a transpune angajamentele politice și viziunea în acțiuni concrete. Strategiile naționale anticorupție pot asigura că vidul legislativ sau instituțional nu este abordat în izolare și că prevederile anticorupție sunt fluidizate în toate sectoarele politice relevante, pentru a avea un impact eficient pe teren", subliniază Comisia Europeană, notând că numeroase state membre UE au adoptat noi strategii anticorupție.
"Spre exemplu, în ianuarie 2020, Franța a adoptat un plan național multianual de combatere a corupției (2020-2022), acoperind atât dimensiunile preventive, cât și cele represive ale corupției. Alte state membre, precum Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Grecia, Italia, Lituania și Slovacia, au de mulți ani strategii naționale anticorupție complete. Deși elaborarea de planuri și strategii anticorupție este importantă, implementarea efectivă și monitorizarea sunt esențiale pentru a asigura înregistrarea de progrese", insistă Comisia Europeană.
Raportul atrage atenția și asupra independenței autorităților de reglementare din domeniul media. "Independența și competența autorităților din domeniul media este prevăzută de lege în toate statele membre UE. Cu toate acestea, au fost evocate unele preocupări referitoare la riscul politizării acestor autorități, spre exemplu în Ungaria, Malta și Polonia. Există preocupări și în legătură cu eficiența unor autorități naționale în domeniul media din punctul de vedere al resurselor disponibile, spre exemplu în Bulgaria, Grecia, Luxemburg, România și Slovenia. În Cehia, Guvernul analizează posibilitatea aplicării unor reforme pentru a consolida independența autorității de reglementare în domeniul media", precizează Comisia Europeană.
Raportul atrage atenția că dreptul accesului la informații reprezintă o "precondiție fundamentală pentru dezbateri democratice și monitorizarea instituțiilor publice, având o importanță centrală pentru presă, dar și, mai general, pentru respectarea normelor statului de drept". "Acest drept este garantat în constituții sau în legislația secundară în toate statele membre UE, dar în unele țări au fost constatate obstacole sau întârzieri în furnizarea informațiilor. În Cehia, Malta și România, spre exemplu, au fost semnalate dificultăți repetate și obstacole în obținerea informațiilor", conform raportului Comisiei Europene.
0 comments :
Trimiteți un comentariu