
Stocul de credite brute al Alpha Bank Romania s-a majorat cu 0,6% în primele nouă luni din 2020, față de aceeași perioadă din 2019, până la 2,65 mld. euro
♦
Creditele ipotecare s-au majorat cu 5,6% comparativ cu nivelul din 2019, până la 1,22 mld. euro, în timp ce finanțările pentru companii acordate de Alpha Bank au scăzut cu 3%, la 1,2 mld. euro, iar creditele de consum s-au ajustat cu 4,9%, la 228 mil. euro.
Alpha Bank, prezentă în top 10 al celor mai mari bănci după active pe piața românească, a obținut în primele nouă luni din 2020 un profit brut de 25,5 mil. euro, de aproape 2,4 ori mai mare comparativ cu câștigul din perioada ianuarie- septembrie 2019, în condițiile în care creditarea a crescut, dar veniturile operaționale au scăzut.
Pentru primele nouă luni din 2019, Alpha Bank raportase un profit brut de 10,7 mil. euro. Iar pentru întregul an 2019 profitul brut al Alpha Bank a ajuns la 14,4 mil. euro, 2019 fiind al patrulea an consecutiv de profitabilitate pentru bancă, conform datelor prezentate de banca-mamă de la Atena.
0 comments :
Trimiteți un comentariu