Alexandru Combei, director de investiții al BRD Asset Management, administrator cu 4 mld. lei active, consideră că luna noiembrie a fost “extraordinară“ pentru acțiunile europene, inclusiv cele din România, pe fondul informațiilor cu privire la dezvoltarea unor vaccinuri împotriva COVID-19, dar este rezervat în privința evoluției indicilor pentru luna decembrie.„Noiembrie a fost extraordinară pentru acțiunile europene, atât din Vest cât și din România, așa încât aș fi un pic moderat în ceea ce privește evoluția în decembrie. Probabil că Moș Crăciun (în decembrie pe burse se manifestă de obicei un trend pozitiv catalogat Santa Clauss Rally -n.red) nu va fi chiar atât de generos anul acesta“, spune Alexandru Combei la Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi.
Cu o apreciere de aproape 9% pentru indicele principal BET în noiembrie, Bursa de la București a copiat dinamica de pe piețele externe, determinată în mare parte de informațiile pozitive cu privire la dezvoltarea vaccinurilor împotriva COVID-19. De unde rezerva pentru decembrie?
0 comments :
Trimiteți un comentariu