Managerii estimează pentru perioada noiembrie 2020-ianuarie 2021 scăderea activității în industrie, construcții și servicii, precum și a numărului de salariați în construcții și servicii

Știrea a fost publicată vineri, 27 noiembrie 2020, 13:52 în categoria

Managerii estimează pentru perioada noiembrie 2020-ianuarie 2021 scăderea activităţii în industrie, construcţii şi servicii, precum şi a numărului de salariaţi în construcţii şi servicii Managerii estimează pentru perioada noiembrie 2020-ianuarie 2021 scăderea activității în industrie, construcții și servicii, precum și a numărului de salariați în construcții și servicii, în paralel cu stabilitatea prețurilor în industria prelucrătoare și construcții, arată datele INS.

Astfel, în cadrul anchetei de conjunctură din luna noiembrie 2020, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni scădere moderată a volumului producției (sold conjunctural -14%).

Activitățile care vor înregistra cele mai mari scăderi sunt fabricarea altor produse din minerale nemetalice (sold conjunctural -36%), tipărirea și reproducerea pe suporturi a înregistrărilor (sold conjunctural -33%), urmate de fabricarea articolelor  de îmbrăcăminte (sold conjunctural -30%).

Referitor la numărul de salariați, managerii estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -5% pe total industrie prelucrătoare.

Pentru prețurile produselor industriale se prognozează relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural +4%).

În construcții, următoarele trei luni vor aduce scăderea volumului producției (sold conjunctural -34%) și a

numărului de salariați (sold conjunctural -18%). În ceea ce privește prețurile lucrărilor de construcții se preconizează relativă stabilitate a acestora (sold conjunctural +2%).

În sectorul comerț cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni tendință de relativă stabilitate a activității economice (sold conjunctural -4%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unitățile comerciale va înregistra relativă stabilitate (sold conjunctural -4%).

Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creștere moderată a numărului de salariați (sold conjunctural +9%) și a prețurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +10%).

Potrivit sondajului INS, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaște scădere până în ianuarie 2021 (sold conjunctural -25%). Printre activitățile cele mai afectate se numără cele de creație și interpretare artistică (sold conjunctural -99%), urmate de activitățile hotelurilor și a altor facilități de cazare (sold conjunctural -71%). În sectorul de servicii se estimează scădere a numărului de salariați (sold conjunctural -19%).

Conform opiniei managerilor, prețurile de vânzare sau de facturare ale prestațiilor vor avea tendință de scădere moderată (sold conjunctural -13%).



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Rosu

0 comments :

Trimiteți un comentariu