Mastercard anunță prelungirea parteneriatului cu UEFA Champions League la nivel global

Știrea a fost publicată miercuri, 4 noiembrie 2020, 17:57 în categoria

Mastercard anunţă prelungirea parteneriatului cu UEFA Champions League la nivel global Mastercard a reînnoit parteneriatul cu UEFA Champions League pentru etapa 2021-2024, continuând, astfel, o colaborare de durată, care a început în 1994.

Acordul conține, de asemenea, și sponsorizarea competiției UEFA Super Cup în 2021, 2022 și 2023.

Atât pentru semifinala și finala UEFA Champions League 2020, cât și pentru UEFA Super Cup, Mastercard a dezvoltat o activare digitală: la sosirea pe stadion, jucătorii și mascotele puteau interacționa live, prin intermediul unui ecran amplasat la intrare.

„Colaborarea cu un brand global, cum este Mastercard, prezintă numeroase beneficii și oportunități pentru UEFA și suntem nerăbdători să continuăm această relație excelentă pe parcursul următorilor ani. Suntem încântați să menținem această colaborare cu o companie de tehnologie de top, deoarece digitalul joacă un rol din ce în ce mai important în construirea unor conexiuni mai puternice cu publicul, la nivel global”, a declarat Guy-Laurent Epstein, Marketing Director UEFA Events.

„Suntem foarte mândri să continuăm acest parteneriat de lungă durată cu UEFA Champions League. Evenimentele importante din sport ne dau șansa să îi putem conecta pe fanii din jurul lumii cu pasiunea pe care o împărtășesc. În timp ce ne bucurăm de cel de-al 27-lea an ca sponsor oficial, suntem încântați să fim martorii unor noi momente de neprețuit în UEFA Champions League și în anii ce vor urma”, a adăugat Mark Barnett, Președinte Mastercard Europe.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Dorin Oancea

0 comments :

Trimiteți un comentariu