Numărul apartamentelor nou-livrate cu două și trei camere s-a dublat din 2007 până în 2019. „Va crește apetitul dezvoltatorilor pentru a face locuințe cu trei camere.“

Știrea a fost publicată marți, 24 noiembrie 2020, 20:52 în categoria

Numărul apartamentelor nou-livrate cu două şi trei camere s-a dublat din 2007 până în 2019. „Va creşte apetitul dezvoltatorilor pentru a face locuinţe cu trei camere.“ În ceva mai mult de un deceniu, din 2007 până în 2019, numărul apar­tamentelor nou-livrate cu două și trei camere, cumulat, s-a dublat. Dacă în 2007 au fost date în folosință 20.751 de apartamente cu două și trei camere, în 2019 numărul total a ajuns la 40.730, arată datele Institutului Național de Statistică centralizate de Business Magazin. Acestea sunt, de altfel, „vedetele“ pieței rezidențiale din ultima perioadă.

„Sunt două mari variabile care influențează acum piața rezidențială: pandemia și dublarea plafonului pentru credite la locuințele noi. Prin faptul că oamenii vor avea nevoie de spațiu mai mare, de o cameră pe care s-o poată transforma în birou pentru a lucra de acasă, coroborat cu creșterea plafonului pentru locuințe, se va ajunge probabil la creșterea ponderii locuințelor cu trei camere“, spune Gabriel Voicu, condominium sales director la firma de consultanță imobiliară SVN România.

Impactul se va vedea însă puțin în 2021 și mai puternic abia din 2022, pentru că până la livrare dezvoltatorii trebuie să treacă prin etapele de autorizare și construcție.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alina-Elena Vasiliu

0 comments :

Trimiteți un comentariu