A fost un an greu, dar investitorii revin în fonduri mutuale: 6.000 de investitori în plus în octombrie, la maximul din februarie 2020 încoace. Astfel, numărul investitorilor a ajuns la 341.580

Știrea a fost publicată vineri, 4 decembrie 2020, 17:57 în categoria

A fost un an greu, dar investitorii revin în fonduri mutuale: 6.000 de investitori în plus în octombrie, la maximul din februarie 2020 încoace. Astfel, numărul investitorilor a ajuns la 341.580 ♦ Octombrie este a cincea lună consecutivă când numărul de investitori în fonduri mutuale crește ♦ Pe parcursul lunii octombrie, subscrierile în fondurile mutuale de investiții s-au ridicat la 208 milioane de lei.

Pe parcursul lunii octombrie din 2020, numărul de investitori în fonduri deschise de investiții s-a majorat cu aproape 6.000 de persoane, la circa 341.580 și a atins astfel cel mai ridicat nivel din februarie încoace, arată calculele făcute de ZF pe baza celor mai re­cente date ale Asociației Admi­nistra­torilor de Fonduri (AAF).

Astfel, numărul de investitori în fonduri mu­tuale a urcat în octombrie pentru a cincea lună consecutiv și a ajuns la cel mai ridicat nivel de când coronacriza se infiltra în ramurile economiei, iar autoritățile gândeau mă­suri de carantinare, ceea ce ulterior avea să ducă la o volatilitate sălbatică pe piața de capital. Spre com­parație, în februarie 2020 numărul de in­vestitori era de 356.400 (atât persoane fizice, cât și persoane ju­ridice).



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu