Allianz-Țiriac vine cu un nou produs de asigurare de răspundere civilă: My Apologies

Știrea a fost publicată luni, 7 decembrie 2020, 00:32 în categoria

Allianz-Ţiriac vine cu un nou produs de asigurare de răspundere civilă: My Apologies Allianz-Țiriac, al doilea cel mai mare asigurător de pe piața locală, lansează un nou produs de asigurare de răspundere civilă pentru persoane fizice, My Apologies, care acoperă daunele materiale și vătămările corporale produse accidental sau din neglijență altor persoane, potrivit informațiilor transmise de reprezentanții companiei.

„Chiar dacă suntem atenți de obicei, cei mai mulți dintre noi am fost măcar o dată în situația în care, din neatenție, am  produs o daună, oricât de mică, unei alte persoane. Prin produsul My Apologies clienții nu mai au grija consecințelor neatenției lor, mai ales atunci când prejudiciul și, implicit, obligația de despăgubire le pot dezechilibra bugetul“, a transmis Marilena Bârliga, director Divizie Market Management și Comunicare în cadrul Allianz-Țiriac.

Acest tip de asigurare se poate aplica în situația în care, de exemplu, un biciclist lovește din neatenție un pieton sau zgârie o mașină, un schior accidentează pe cineva pe pârtie, la joacă sau când un copil sparge geamul vecinului. Acestea sunt doar câteva exemple. Structura asigurării de răspundere civilă include 3 pachete predefinite de acoperiri, din care clienții își aleg ce li se potrivește. Membrii familiei persoanei asigurate sunt incluși automat în asigurare la încheierea poliței.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mircea Nica

0 comments :

Trimiteți un comentariu