Fundația Bill și Melinda Gates donează încă 250 de milioane de dolari pentru lupta împotriva pandemiei de COVID-19

Știrea a fost publicată joi, 10 decembrie 2020, 18:32 în categoria

Fundaţia Bill şi Melinda Gates donează încă 250 de milioane de dolari pentru lupta împotriva pandemiei de COVID-19 Fundația Bill și Melinda Gates – cea mai mare fundație privată din lume – a declarat că va oferi 250 de milioane de dolari pentru a susține cercetarea, dezvoltarea și distribuirea echitabilă a testelor și vaccinurilor de combatere a virusului SARS-CoV-2, scrie Forbes.

În total, răspunsul fundației la pandemia de COVID-19 ajunge la 1,75 miliarde de dolari. De asemenea, Melinda Gates a declarat pentru Yahoo Finance că o bună parte din fonduri vor merge către țările subdezvoltate.

„Țelul principal este să ne asigurăm că vaccinurile merg spre statele cu venituri mici și medii. Așa că o parte din suma pe care am donat-o va fi folosită pentru procurarea a 200 de milioane de doze de vaccin și 120 de milioane de teste rapide pentru țările cu venituri mici și medii”, a spus Gates.

Organizația Internațională a Muncii a declarat recent să rata de sărăcie din rândurile angajaților informali care locuiesc în țări subdezvoltate a crescut cu circa 56% în prima lună a pandemiei. Doar în Africa, rata a înregistrat o creștere de 62%.

„Pe măsură ce coronavirusul se răspândește de-a lungul țărilor dezvoltate, eradicarea sărăciei extreme, care afectează 680 de milioane de oameni, pare complet utopică”, reiese dintr-un raport al Organizației Națiunilor Unite din octombrie.

Organizația People’s Vaccine Alliance a declarat ieri că națiunile bogate au rezervat și cumpărat destule doze de vaccin anti-COVID-19 pentru a-și vaccina întreaga populație de trei ori până la finalul anului viitor, în timp ce în țările sărace ajung doze pentru numai 10% din populație.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Eduard Ivanovici

0 comments :

Trimiteți un comentariu