Gigantul american Cisco introduce inteligența artificială în dezvoltarea de soluții și echipamente inovatoare din gama Webex, care își propun să faciliteze comunicarea online din mediul corporate

Știrea a fost publicată joi, 10 decembrie 2020, 17:42 în categoria

Gigantul american Cisco introduce inteligenţa artificială în dezvoltarea de soluţii şi echipamente inovatoare din gama Webex, care îşi propun să faciliteze comunicarea online din mediul corporate Compania americană Cisco, unul dintre cei mai mari producători de echipamente și servicii de rețelistică din lume, a dezvoltat o serie de produse și servicii inovatoare, care funcționează utilizând inteligența artificială (AI), și care alcătuiesc gama Webex, ce își propun să ajute organizațiile să comunice mai eficient de la distanță, în contexul crizei sanitare și a măsurilor de distanțare socială, potrivit unui comunicat transmis de companie.

„Obiectivul Cisco este de a crea un viitor incluziv, iar tehnologia de colaborare joacă un rol critic în crearea unui mediu echitabil, astfel încât toată lumea să poată participa la economia globală, indiferent de zona geografică, limbă și personalitate. Webex permite trecerea la modul de lucru hibrid, reducând dependența de locația geografică în procesul de angajare, deschizând economia globală și oferind tuturor posibilitatea de a participa în acest proces – indiferent unde s-ar află”, a spus Jeetu Patel, SVP și GM, Security and Applications, Cisco.

Astfel, aplicația Webex permite utilizatorilor să organizeze întâlniri online, să comunice cu alți jucători prin serviciul de mesagerie sau prin cel de apeluri.

„Noul Webex, disponibil începând de astăzi, oferă un mediu de lucru securizat, unic, care acoperă toate nevoile de colaborare: apeluri, întâlni și mesagerie într-o singură aplicație care vine cu peste 50 de inovații. WebexOne este conferință de colaborare digitală, care reunește lideri de opinie, clienți și parteneri pentru a discuta despre modul în care oamenii și organizațiile vor lucra și colabora în viitor.”

În plus, Cisco a anunțat introducerea unor funcționalități precum traducere în timp real în nouă limbi, utilizarea de gesturi în cadrul întâlnirilor bazate pe recunoașterea mișcărilor corpului și capabilități de partajare inovative. Aceste funcționalități vor fi disponibile în lunile următoare.

De asemenea, gigantul american a dezvoltat o gamă de echipamente noi, care se adaugă la portofoliulul existent al companiei, dotat deja cu funcții de AI. Spre exemplu, Webex Desk Camera, o cameră web ce este dotată cu funcționalități inteligente, cum ar fi recunoaștere facială și indicatori de ocupare a unei încăperi.

„Având în vedere că multe organizații își regândesc și reconfigurează spațiile de birouri, revenirea la birou va presupune și o accentuare a procesului de utilizare a birourilor de către angajați prin rotație. Cu Webex Desk Hub, este foarte simplu să transformați orice birou disponibil într-un spațiu personal. Această categorie de dispozitive este suficient de performantă pentru a oferi întâlniri video și apeluri telefonice, dar permite și conectarea tuturor echipamentelor uzuale pentru productivitate și colaborare, cum ar fi cameră video, căști, monitor, laptop și telefon mobil. În plus, Webex Desk Hub permite rezervarea unui birou prin intermediul laptopului, legitimației de serviciu sau a telefonului mobil, validând, în același timp, identitatea utilizatorilor”, au explicat reprezentanții Cisco.

La fel ca Webex Desk Pro, Webex Desk permite o interacțiune mare cu audiența, prin intermediul slide-urilor sau videoclipurilor, folosite ca fundal în timpul prezentării –caracteristică denumită „prezentator imersiv”.

„Aceasta transformă întreaga experiență, permițând conectarea la întâlniri, crearea de activități în comun și menținerea productivității, indiferent dacă sunteți acasă sau la birou. Poate fi folosit ca echipament principal, cu care utilizatorii se pot conecta la orice serviciu de întâlniri, este dotat cu o cameră de calitate înaltă, microfon și difuzoare, fiind foarte simplu de configurat.”



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alexandra Cepăreanu

0 comments :

Trimiteți un comentariu