Huawei duce internetul în zonele rurale. Compania a conectat la internet o școală gimnazială din județul Olt, unde învață 142 de copii. „Este prima școală din proiectul de conectare a unităților de învățământ care nu au acces la Internet”

Știrea a fost publicată joi, 10 decembrie 2020, 22:17 în categoria

Huawei duce internetul în zonele rurale. Compania a conectat la internet o şcoală gimnazială din judeţul Olt, unde învaţă 142 de copii. „Este prima şcoală din proiectul de conectare a unităţilor de învăţământ care nu au acces la Internet” Huawei România, subsidiara locală a gigantului din China, cu venituri de 400 mil. euro anul trecut, a finalizat procesul de conectare la internet a Școlii Gimnaziale Poboru, din județul Olt, situată la aproximativ 40 de kilometri de orașul Slatina, aceasta fiind prima școală din cadrul proiectul de conectare a unităților de învățământ care nu au acces la Internet, care poartă numele de Școala se mută în mediul digital, dar educația rămâne educație”, anunță compania chineză.

„Educația este importantă pentru viitorul României. Ne dorim să susținem educația prin ceea ce știm noi cel mai bine să facem: oferirea de conectivitate și dezvoltarea de competențe digitale. Școala din Poboru reprezintă doar primul pas dintr-un proiect mai amplu pe care îl avem în plan pentru următorii ani, care presupune identificarea școlilor care au nevoie de conectivitate și susținerea acestora prin produsele, serviciile și know-how-ul Huawei și cele ale partenerilor noștri. Accesul la conexiune deschide o lume nelimitată de cunoștințe și de posibilități de dezvoltare, ceea ce le permite elevilor să aibă șansa la o educație mai bună”, a spus George Zhang, CEO al Huawei Technologies în România.

Școala Gimnazială Poboru are 142 de copii în ciclul preșcolar, primar și gimnazial, care provin din satele comunei – Poboru, Albești, Cornățelu, Creți, Seaca și Surpeni.

În România, există peste 6.200 de școli, iar jumătate dintre acestea sunt situate în zone rurale, o parte dintre ele fără conexiune la Internet. Această situație reduce șansele copiilor la o educație care să țină cont de cele mai recente dezvoltări ale tehnologiei și face foarte dificilă continuarea cursurilor online în perioada pandemiei.

Astfel, programul de conectare la internet a școlilor din zonele rurale,are ca obiectiv  sprijinirea educației copiilor din România, facilitarea predării online în perioada pandemiei și dezvoltarea abilităților digitale ale profesorilor și elevilor.

„Proiectul face parte din programul regional de responsabilitate socială 1.000 Dreams, dezvoltat de Huawei, care își propune să susțină educația copiilor și a tinerilor. Conectarea la internet a școlilor din zonele rurale este realizată în colaborare cu parteneri furnizori de servicii.”

Subsidiara din România a gigantului Huawei încheiat anul 2019 cu venituri de 400 mil. euro, egale cu cele din 2018, conform datelor ZF. În prezent, Huawei România are peste 2.300 de angajați în biroul central și în cele opt centre de servicii înființate pe perioada celor 18 ani de activitate pe plan național.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alexandra Cepăreanu

0 comments :

Trimiteți un comentariu