Medicament pentru COVID, made in România. Terapia Cluj va începe din aprilie 2021 fabricarea de favipiravir, antiviral folosit pentru COVID-19. Dragoș Damian, șeful Terapia: „Este o cerere uriașă”

Știrea a fost publicată vineri, 18 decembrie 2020, 22:22 în categoria

Medicament pentru COVID, made in România. Terapia Cluj va începe din aprilie 2021 fabricarea de favipiravir, antiviral folosit pentru COVID-19. Dragoş Damian, şeful Terapia: „Este o cerere uriaşă” Terapia Cluj, cel mai mare producător local de medicamente, a anunțat că din aprilie 2021 începe producția în România de favipiravir, un medicament antiviral folosit în tratarea simptomelor medii și ușoare de COVID.

Producția se va realiza în colaborare cu o altă companie farmaceutică locală în condițiile în care capacitatea fabricii din Cluj este contractată deja pentru primele șase luni din 2021.

FluGuard (favipiravir) este un medicament eliberat pe bază de prescripție medicală, produs de Sun Pharma, grup din care face parte producătorul local Terapia.

„Totul depinde de ce se va întâmpla dacă începe vaccinarea, care sperăm să fie eficientă. Atunci cererea va scădea, însă în prezent este o cerere uriașă, cele un million de doze care vor fi livrate din ianuarie au fost solicitate deja de zece spitale”, a explicat Dragoș Damian, CEO-ul Terapia Cluj.

Producătorul care va fabrica dozele în sistem externalizat pentru Terapia va primi fie materia primă, fie tabletele pentru a se ocupa de ambalarea acestora. Pentru a produce local FluGuard, medicamentul care are ca substanță activă favipiravir, Terapia trebuie să primească aprobare de la autoritățile locale.

În luna ianuarie 2021 vor ajunge în România 1 milion de doze de FluGuard, o capacitate care va intra ulterior lunar în țară.

Până acum, Terapia a adus 770.000 de tablete de favipiravir în România, în mai multe tranșe, ultimul lot urmând să ajungă în 20 decembrie. Dozele au fost distribuite spitalelor prin Unifarm, pentru tratarea a peste 10.000 de pacienți infectați, conform protocolului național standard de tratament aprobat de autoritățile din România.

Producătorul local va aduce în țară în ianuarie și o cantitate de 10.000 de tablete de Ivermectină (Ivermectol) un medicament antiparazitar cu rezultate în prevenirea și în tratarea infecției cu COVID, utilizat și în SUA.

Această cantitate va acoperi tratamentul pentru aproximativ 1.000 de pacienți și va fi donată unităților medicale care tratează pacienți cu COVID-19.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Georgiana Mihalache

0 comments :

Trimiteți un comentariu