Producția industrială din Germania dă speranțe

Știrea a fost publicată marți, 8 decembrie 2020, 01:57 în categoria

Producţia industrială din Germania dă speranţe Producția industrială germană a înregistrat o creștere mai rapidă decât se așteptaseră majoritatea economiștilor în octombrie, alimentând speranțe că cea mai mare economie a Europei ar putea evita o recesiune sub formă de W în următoarele luni, scrie Financial Times.

Producția fabricilor a avansat cu 3,2% în perioada septembrie-octombrie, a șasea lună consecutivă de creștere, în timp ce economiștii previzionaseră o creștere de 1,5%. Avansul din octombrie a fost generat în principal de creșterea puternică a vânzărilor auto.

Chiar dacă producția industrială germană nu va mai crește în restul anului, aceasta se va situa cu 5% peste cea din T3 și va adăuga un punct procentual creșterii PIB pe trimestrul patru, potrivit lui Andrew Kenningham, economist la Capital Economics.

„Sectorul serviciilor s-ar putea contracta din nou în T4, însă se pare acum că economia germană va avansa ușor, în timp ce pentru celelalte mari economii ale zonei euro sunt așteptate scăderi”, adaugă Kenningham.

Totuși, producția sectorului manufacturier din Germania, care reprezintă aproximativ o cincime din PIB, s-a menținut cu 5% sub nivelul din februarie, ultima lună de dinaintea declanșării pandemiei.

„Producția industrială ar trebui să reprezinte punctul luminos al economiei în trimestrul patru, însă având în vedere impactul ultimelor restricții asupra încrederii, serviciilor și consumului, această evoluție nu va fi suficientă pentru ca economia germană să evite o recesiune sub formă de W”, susține Carsten Brzeski, analist ING.

Potrivit ultimului sondaj realizat de Institutul ifo în rândul companiilor germane, așteptările privind producția din industria germană au scăzut în noiembrie, trase în jos de deteriorarea perspectivelor în rândul producătorilor din sectorul de larg consum.

„Chiar în condițiile în care comenzile industriale indică o continuare a redresării economice, evoluția în continuare a sectorului manufacturier rămâne una nesigură prin prisma pandemiei și măsurilor de carantină”, se arată într-un comunicat al ministerului german al economiei, potrivit Reuters.

Germania ar putea impune restricții mai severe asupra circulației având în vedere că un shutdown parțial nu a reușit să aducă ratele de infectare la niveluri controlabile, notează Bloomberg.

Germania a închis restaurantele, sălile de fitness și cinematografele, dar a menținut deschise școlile și cea mai mare parte a economiei, încercând o abordare mai soft comparativ cu alte țări europene. Măsurile, introduse de la începutul lunii noiembrie, nu au avut un impact semnificativ asupra răspândirii coronavirusului chiar în condițiile în care guvernul cheltuiește peste 15 miliarde de euro pe lună pentru a susține companiile afectate.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Catalina Apostoiu

0 comments :

Trimiteți un comentariu