SocGen va închide 600 de sucursale în Franța și își va reduce costurile cu 450 mil. euro până în anul 2025

Știrea a fost publicată luni, 7 decembrie 2020, 16:47 în categoria

SocGen va închide 600 de sucursale în Franţa şi îşi va reduce costurile cu 450 mil. euro până în anul 2025 SocGen a decis să fuzioneze două dintre rețelele bancare domestice din Franța care îi aparțin. Astfel, își va reduce costurile cu 450 mil. euro, dar în același timp va trebui să închidă 600 de sucursale, conform Financial Times.

Creditorul francez a declarat luni că va combina rețeaua sa principală de bănci din zona de retail cu cea a filialei sale, Crédit du Nord, într-un efort de a-și reduce baza de costuri cu aproximativ 350 mil. euro până în 2024 și 450 mil. euro până în 2025. Prin urmare, noua rețea de retail va avea aproximativ 1.500 de sucursale până la sfârșitul anului 2025, în scădere de la 2.100 cât are în prezent.

Blocajele pentru a încetini răspândirea Covid-19, precum și reticența multor persoane de a ieși în exterior în timpul pandemiei, au accelerat trecerea la serviciile bancare digitale, făcând directorii mai încrezători că pot micșora rețelele de sucursale.

Noua rețea de sucursale bancare a SocGen va avea 10 milioane de clienți, iar economiile vor fi realizate și prin combinarea sistemelor IT și a investițiilor. Banca nu a spus câte locuri de muncă s-ar pierde.

Cu toate acestea, în ciuda închiderii a aproape 2.500 de sucursale în ultimul deceniu, Franța a depășit anul trecut Spania ca fiind piața europeană majoră cu cel mai mare număr de sucursale pe cap de locuitor, potrivit unei analize a consultantului McKinsey pentru Financial Times.

Partea inversă a deciziei sale de a închide sucursalele este o presiune pentru a-și dezvolta oferta de servicii bancare digitale, Boursorama.

SocGen a declarat luni că banca sa online vizează 4,5 milioane de clienți până în 2025, în creștere față de 2,5 milioane în 2020. După un impuls „accelerat” de a câștiga clienți până în 2023, ceea ce va duce la o pierdere cumulată de aproximativ 230 mil. euro pe parcursul perioadei, Boursorama ar viza un venit net de aproximativ 100 mil. euro în 2024 și aproximativ 200 mil euro în 2025.

„Pe o piață franceză în schimbare, care suferă mai multe evoluții accelerate de criza Covid, confirmăm astăzi ambiția noastră de a diferenția grupul prin construirea unui model unic bancar francez de retail bazat pe doi piloni puternici și complementari”, a transmis Frédéric Oudéa, CEO al Societe Generale.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mircea Nica

0 comments :

Trimiteți un comentariu