Vodafone intră în parteneriat cu furnizorul american de servicii software Amdocs, cu venituri de 4,1 mld. dolari, și dezvoltă o platformă dedicată sectorului de retail

Știrea a fost publicată joi, 10 decembrie 2020, 17:42 în categoria

Vodafone intră în parteneriat cu furnizorul american de servicii software Amdocs, cu venituri de 4,1 mld. dolari, şi dezvoltă o platformă dedicată sectorului de retail Vodafone România, numărul doi pe piața locală de telefonie mobilă și una dintre cele mai mari companii din economie, cu afaceri de 838 mil. euro în 2019, are în plan să devină o companie de tehnologie în domeniul telecomunicațiilor, astfel că a dezvoltat platfroma Digital Experience, împreună cu Amdocs, lider în furnizarea de software și servicii pentru companiile de comunicații și media, care are ca obiectiv să digitalizeze cât mai mult experiența consumatorilor din zona de retail, potrivit companiei de telefonie mobilă.

„Într-o lume cu un ritm accelerat al digitalizării, capabilitatea noastră internă de inginerie software a devenit esențială pentru viitorul nostru. Platforma Digital Experience pe care am dezvoltat-o împreună cu Amdocs este un exemplu de răspuns la provocarea transformărilor din domeniul IT necesare pentru digitalizare. Amdocs este un partener tradițional, experimentat al Vodafone”, a spus Cătălin Buliga, director de tehnologie în cadrul Vodafone România.

Astfel, parteneriatul cu furnizorul de servicii software Amdocs, listat pe NASDAQ Global Select Market, cu venituri de 4,1 miliarde de dolari la finalul anului trecut, reprezintă una din etapele care construiesc strategia companiei Vodafone România de a deveni o companie de tehnologie în domeniul comunicațiilor.

„Prin transformarea digitală a experienței în zona de retail, Vodafone România poate înțelege mai bine experiența clienților săi cu ajutorul sistemelor inteligente pentru a interacționa cu aceștia într-o manieră mai orientată, mai personalizată și mai eficientă.”

De asemenea, Anthony Goonetilleke, group president of media, network and technology în cadrul Amdocs a spus că organizațiile care se concentrează pe experiența clienților depășesc piața cu o marjă semnificativă. „Având posibilitatea de a implementa soluțiile digitale ale Amdocs în cadrul oricărui sistem digital al afacerii, Vodafone România a digitalizat experiența clienților săi, ceea ce va ajuta la modernizarea și eficientizarea canalelor de retail, la definirea pachetului potrivit de servicii, toate acestea cu o productivitate sporită.”



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alexandra Cepăreanu

0 comments :

Trimiteți un comentariu