
Compania a înregistrat în 2019 o cifră de afaceri de peste 55 mil. euro și a încheiat primele 10 luni din anul trecut cu o creștere de 10% a businessului față de aceeași perioadă din 2019.
„Am setat un buget de venituri și cheltuieli cu o creștere mică a cifrei de afaceri, în conformitate cu inflația estimată pentru anul 2021, iar principalele investiții vor merge spre retehnologizare“, spune Mircea Turdean, directorul general al Farmec Cluj-Napoca.
Firma e activă și pe piața bunurilor de curățenie cu mărcile Nufăr și Triumf și a pariat începând cu anul trecut pe segmentul de dezinfectant, un produs de bază în pandemie.
„Anul 2020 a fost unul plin de provocări, de-a lungul căruia cuvântul cheie pentru noi, ca business, a fost adaptabilitatea. Noul an nu ne așteptăm să fie un an cu mult mai bun decât 2020 pentru industria de cosmetice; cred că vânzările de produse cosmetice nu vor înregistra creșteri.“
0 comments :
Trimiteți un comentariu