Ce pensie câștigă Donald Trump după funcția de președinte al SUA: Câștigă mai puțin decât cel mai bine plătit pensionar din România

Știrea a fost publicată joi, 21 ianuarie 2021, 18:02 în categoria

Ce pensie câştigă Donald Trump după funcţia de preşedinte al SUA: Câştigă mai puţin decât cel mai bine plătit pensionar din România Începând de acum, fostul președinte american Donald Trump are dreptul de a încasa așa-numita pensie pentru foștii președinți, în valoare de 221.400 de dolari pe an, adică 18.450 de dolari pe lună, ceea ce îl poziționează mai jos decât cel mai bine plătit pensionar din România.

Cea mai mare pensie din România este de 78.634 de lei pe lună, adică peste 19.600 de dolari,

conform declarațiilor

lansate la începutul anului de Raluca Turcan, ministrul Muncii.

În ceea ce-l privește pe fostul președinte Donald Trump, acesta ar putea să nu mai primească pensie prezidențială deloc, în contextul în care punerea sub acuzarea continuă în Senatul american, conform CNN.

Aici legea nu este clară, întrucât ea prevede că un președinte nu va primi pensie dacă este demis din birou, însă Trump a părăsit deja Casa Albă, deși procedura de demitere și punere sub acuzare continuă.

Cu toate acestea, dacă va beneficia de statutul de fost președinte în continuare, pe lângă pensie Trump va primi și beneficii care pot depăși chiar și 1 milion de dolari pe an, acestea vizând călătorii, spații de birouri sau salarii pentru echipa sa (în original – staff).

Conform unei analize realizate de National Taxpayers Union Foundation, din 2000 până astăzi, foștii președinți americani au cules beneficii în valoare totală de 56 de milioane de dolari.

Demian Brady, director de cercetare în cadrul National Taxpayers Union Foundation, a subliniat pentru televiziunea americană că cel mai scump beneficiu pe care îl plătește statul federal pentru foștii președinți vine sub forma subvenției pentru plata chiriei unor spații de birouri – întrucât nu există limită impusă prin lege.

Foștii președinți Bill Clinton, George W. Bush și Barack Obama au încasat câte 500.000 de dolari în 2020, sub formă de subvenții pentru plata chiriilor unor spații de birouri.

Legea pentru foștii președinți a fost votată inițial în 1958, când Harry Truman se confrunta cu probleme financiare. Mai mulți politicieni americani cer însă reducerea acestor beneficii pentru că în ziua de astăzi foștii președinți au mai multe surse de venit, din activități precum discursuri sau chiar cărți.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alex Ciutacu

0 comments :

Trimiteți un comentariu