Cele mai performante 20 de fonduri de hedging din lime, câștiguri de 64 mld. dolari în 2020, cel mai bun an din ultimul deceniu

Știrea a fost publicată luni, 25 ianuarie 2021, 14:32 în categoria

Cele mai performante 20 de fonduri de hedging din lime, câştiguri de 64 mld. dolari în 2020, cel mai bun an din ultimul deceniu Cele mai performante 20 de hedge fund-uri la nivel mondial au generat anul trecut circa 63,5 miliarde de dolari pentru investitori, jumătate din câștigurile raportate la nivelul industriei în 2020, marcând cel mai bun an din ultimul deceniu, scrie Financial Times.

Rezultatele vin după câțiva ani în care randamentul s-a menținut la un nivel relativ slab. Ken Heinz, președintele diviziei de informații din cadrul grupului HFR, a declarat că 2020 „trebuie să fi fost unul dintre cei mai buni ani, dacă nu cel mai bun an pentru industrie”, reușind să depășească perioadele de instabilitate provocate de pandemie.

Totuși, Bridgewater, cel mai mare hedge fund din lume, a suferit pierderi de 12,1 miliarde de dolari. Ray Dalio, fondatorul fondului, a declarat în martie că „am rămas pe poziții și, privind în urmă, ar fi trebuit să reducem definitiv riscurile”. În ciuda pierderilor, profiturile înregistrate de Bridgewater de la crearea propriu-zisă a companiei până în prezent ajung la 46,5 miliarde de dolari.

Printre fondurile care au generat profit se găsesc nume precum Millennium, care gestionează active de 46,7 miliarde de dolari, înregistrând 10,2 miliarde de dolari în 2020.

De asemenea, fondul Citadel – cu active de 30 de miliarde de dolari – a raportat un profit de 6,2 miliarde de dolari și a urcat pe locul trei la nivel mondial, conform unui clasament realizat de LCH Investments, un investitor în fonduri de hedging, condus de grupul Edmond de Rothschild.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Eduard Ivanovici

0 comments :

Trimiteți un comentariu