Piața de investiții imobiliare din România a fost estimată la 900 milioane de euro anul trecut, în creștere cu 30% față de nivelul înregistrat în 2019, când a atins valoarea de 694 milioane de euro, fiind singura piață din regiune care a înregistrat o evoluție ascendentă în perioada crizei sanitare.Totodată, numărul tranzacțiilor a scăzut, prin urmare valoarea medie a tranzacției a crescut cu aproape 57% la 36 milioane de euro, de la 23 milioane de euro în 2019, potrivit CEE Investment Market January 2021, raport care analizează piețele de investiții imobiliare din Polonia, România, Cehia, Ungaria și Slovacia.
Pe sectoare, segmentul de birouri a consemnat cel mai mare volum de investiții înregistrat vreodată în România, cu tranzacții cumulând aproximativ 770 milioane de euro.
”Chiar dacă mediul economic din România a fost afectat semnificativ de criza Covid-19, piața de investiții imobiliare a înregistrat o creștere sănătoasă de la un an la altul, fiind singura piață din Europa Centrală și de Est care a consemnat un avans în 2020. Creșterea a fost favorizată de câteva tranzacții record de pe piața de birouri, Cea mai importantă concluzie a ceea ce s-a întâmplat anul trecut este că, la nivelul de preț corect, există lichiditate pentru aproape orice produs”, Andrei Văcaru, Head of Capital Markets JLL România.
Majoritatea tranzacțiilor finalizate în 2020 în România au fost inițiate înainte de luna martie, care a marcat începutul pandemiei la nivel local, în restul anului numărul de proiecte scoase la vânzare fiind mai redus.
“Acest lucru poate fi explicat prin faptul că focusul proprietarilor s-a mutat în ultimele 9 luni spre gestionarea activelor și implementarea de noi reguli pentru adaptarea clădirilor la noile condiții de piață, și mai puțin pe vânzare” susțin consultanții JLL.
Bucureștiul și-a consolidat poziția de destinație preferată pentru investiții în România și a reprezentat aproximativ 85% din volumul total al tranzacțiilor în 2020, urmat de Timișoara, Cluj-Napoca și Pitești.
Piața de birouri a fost cea mai lichidă clasă de active în 2020, reprezentând 85% din volumul total al pieței, în timp ce sectorul industrial a reprezentat peste 8% din piață, iar retailul doar 4%.
În ceea ce privește valoarea tranzacțiilor, vânzarea portofoliului de birouri NEPI Rockcastle, cuprinzând trei proprietăți în București - Aviatorilor 8, The Lakeview și Floreasca 169 și una în Timișoara - City Business Center, cu un total de aproximativ 120.000 mp închiriabili, a dominat clasamentul de anul trecut. Cumpărătorul a fost AFI Europe, unul dintre principalii dezvoltatori de pe piața românească, care a realizat astfel prima achiziție a unui produs care generează venituri.
Alte tranzacții de birouri notabile în România în 2020 au fost vânzarea a aproximativ 61,49% din portofoliul GTC către Optima, vânzarea Floreasca Park de 37.500 mp din București către Resolution Property Investment Management și Zeus Capital și achiziția de către grupul local Dedeman celei de-a treia faze a proiectului The Bridge - o clădire de 21.100 mp, parte dintr-un parc de birouri de 80.000 mp din zona de centru-vest a Bucureștiului.
0 comments :
Trimiteți un comentariu