Pfizer România, reprezentanța gigantului farma american, se ocupă de informarea medicilor cu privire la vaccinul pus pe piață împotriva COVID-19 creat de compania americană, iar Mirela Iordan, country managerul local, spune că nu vor exista probleme de producție.Recent, Pfizer a anunțat începerea producției într-o nouă fabrică în Germania în februarie, potrivit Reuters. La nivel global, americanii controlează 40 de fabrici.
„Se pregătește etapa a doua, unde intră tot ce înseamnă structuri de stat, persoanele cu risc, ar trebui să fie o etapă de o mai mare avengură. Noi ne asigurăm să existe continuitate în aprovizionare. Până în acest moment, ar trebui să fie pe piață 400.000 de doze, sunt suficiente stocuri în piață. Noi aducem periodic cantitatea de doze care a fost contractată de minister. Din punctul de vedere al producției nu avem nicio problemă, chiar se va mări capacitatea anul acesta, la peste 1 mld. doze, am achiziționat fabrici“, a spus Mirela Iordan pentru ZF.
Etapa a doua va începe la 15 ianuarie, iar autoritățile se așteaptă ca circa 2,5 milioane de români să se vaccineze. Ritmul actual, de sub 20.000 de vaccinări zilnice, este unul mic, mai spune șefa Pfizer România.
În 2019 Pfizer România a trecut pragul de 1 mld. lei vânzări pe piața locală, în creștere cu 25%, din datele de la Finanțe.
0 comments :
Trimiteți un comentariu