
Sistemul permite, de asemenea, războaie ale ofertelor de ultim moment între producătorii de componente. Șefii constructorilor Mercedes-Benz Daimler și Porsche, marcă a Volkswagen, au declarat pentru Financial Times că companiile lor iau în considerare această schimbare pentru a preveni blocaje suplimentare.
„Trebuie să ne gândim la creșterea stocurilor“, a spus Oliver Blume, de la Porsche. „Dar stocurile costă bani, deci aceasta este ultima opțiune de luat în calcul“. Ola Källenius de la Daimler a spus că „dacă ar avea sens în viitor să mergem pe mai multe niveluri de stocuri de siguranță, va fi ceva ce vom susține“. El a adăugat că compania va beneficia de un „sistem mai bun de avertizare din timp“ care-i va semnaliza problemele din lanțul de aprovizionare.
Criza cipurilor a fost declanșată de revenirea bruscă a vânzărilor globale de mașini spre sfârșitul anului trecut, care a dus la o penurie de componente cruciale. Producătorii de cipuri, care se confruntau deja cu o cerere crescută datorită unui boom al gadgeturilor, de la console de jocuri și laptopuri la televizoare, spun că au nevoie de câteva luni pentru a crește producția.
0 comments :
Trimiteți un comentariu