Doi tineri au deschis o cafenea în 2020 și așteaptă afaceri de 40.000 euro la finalul acestui an: „Avem în plan deschiderea celei de a doua locații în viitorul apropiat”

Știrea a fost publicată vineri, 5 februarie 2021, 14:17 în categoria

Doi tineri au deschis o cafenea în 2020 şi aşteaptă afaceri de 40.000 euro la finalul acestui an: „Avem în plan deschiderea celei de a doua locaţii în viitorul apropiat” Cafelescu a luat naștere în 2020, an impactat de pandemia de COVID-19 și criza sanitară care au pus la pământ mai multe sectoare economice, printre cele mai afecatate fiind chiar cel HoReCa. Cu toate acestea, Cristian Avramescu, cu experință în domeniu, împreună cu prietena lui, au decis să își asume riscul de a deschide un business, iar după primul an de activitatea estimează afaceri de aproximativ 40.000 euro.

„Putem să atingem 40.000 euro la finele acestui an. Asta presupune o medie de încasare zilnică de circa 500 de lei, fapt deloc greu de realizat. Însă vrem să luăm acest an ca și reper, ca stabilire de potențial maxim al locației, urmând ca în 2022 să putem avea ceva clar”, a spus pentru ZF Cristian Avramescu, proprietar și cofodnator al Cafelescu.

Cafeneaua a fost deschisă în septembrie, în Slobozia - municipiul județului Ialomița, unde cei doi fondatori au decis să se mute în luna mai a anului trecut. De asemenea, în deschiderea acesteia au fost investiți 25.000 de lei.

„Investiția inițială a fost relativ mică. Provocarea cea mai mare a fost deadline-ul pentru că în mod clar doream să deschidem ușile cât mai repede, dar în același timp să ne asigurăm din toate direcțiile că acestea rămân deschise ținând cont de restricții. Probleme reale nu au existat în acest proces, însă mișcarea greoaie a instituțiilor pe partea de avize, autorizații etc, au creat ceva stres, dar a trecut.”

Printre motivele care au stat la baza deciziei de a deschide cafeneaua într-un context nu tocmai favorabil se regăsesc pasiunea pentru cafea și faptul că opt din zece oameni consumă cafea sau ceai zilnic, a explicat Cristian Avramescu.

„În contextul anului trcut, majoritatea oamenilor beau acum cafea acasă. De aici și ideea de cafea vrac măcinată pe loc, la cerere, pentru acasă. Evident, avem și preparate to go, iar obiectele handmade sunt o opțiune bună când vrei să faci un cadou deosebit.”

Suprafața locației este de 17 metri pătrați în interior, iar în cadrul cafenelei lucrează în prezent tri persoane.

„Odată cu relaxarea regulilor de restricție, dar și cu venirea primăverii, volumul de vânzări va crește exponențial, fapt ce ne va permite crearea de noi locuri de muncă pentru pasionații de cafea”

În prezent, restricțiile impuse de autorități nu permit încă servirea băuturilor în cadrul cafenelei, astfel că în przent Cafelescu vinde doar „to go”.

„În acest sens gândim amenajarea spațiului exterior începând din primăvară, astfel încât să se poată sta atât comod cât și în siguranță.”

De asemenea, în proporție de aproximativ 90% Cafelescu achiziționează materiile prime de la producători și furnizori locali.

„Cel mai important furnizor este Leonard Caffe. Este o cafea de excepție încă din 1991 când a deschis în Timișoara prima prăjitorie de cafea cu flux de aer cald, tehnologie Petroncini. Este de asemeni furnizorul Casei Regale a României și este singura cafea din România acreditată de grupul Ferrero Rocher încă din 2001”, a menționat antreprenorul.

El a spus că printre produsele vedetă ale cafenelei se regăsesc cafelele din Columbia și Kenya.

„Nu mai puțin dorite sunt și cele din Costa Rica, Brazilia, India, El Salvador, Peru sau Panama. Toate măcinate pe loc la cerere, în mare parte pentru ibric. Ca și blend-uri, în topul preferințelor sunt Cafeaua Vampirului, ce are un amestec fin de scorțișoară și ardei iute și Cafeaua Bunicii, care este fie în amestec cu năut, ca odinioară, fie din cafele arabice de calitate superioară, variantele acestea se găsesc ambalate cântărind 200gr respectiv 250gr.”

În ceea ce privește bonul mediu, cofondatorul Cafelescu a spus că valoarea acestuia este în jurul sumei de 30 de lei.

„Fluxul de clienți diferă de la zi la zi, însă e în creștere considerabilă. Am putea spune totodată că dacă ar fi să apreciem această valoare, ar fi în jurul sumei de 30 lei. S-ar putea crede că este mult în sensul că prețul unui espresso este de 4 lei. Însă, în prim plan este cafeaua vândută vrac, unde prețul pe 100gr este de 10 lei în medie. Dacă punem și item-urile handmade, această ar fi suma.”

Planurile celor doi antreprenori vizează extinderea portofoliului de produse și deschiderea a celei de a doua locații, orașul vizat fiind București.

„Pe termen scurt ne propunem să adăugăm noi metode de preparare a cafelei pentru a mări paleta de opțiuni a clienților noștri, dar și suplimentarea de produse din meniu. Avem în vedere atât extinderea locației existente prin alocarea de spațiu în vederea servirii preparatelor la interior, când restricțiile ne vor permite, cât și deschiderea celei de a doua locații în viitorul apropiat în alt oraș. Pe termen lung însă, planul este de a deschide în fiecare an câte două locații în câte două orașe ale țării. Nu am luat încă în calcul ideea de francizare”, a mai spus Cristian Avramescu.

El a adăugat că peste cinci ani Cafelescu va fi prezent în cel puțin șase orașe din țară.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alexandra Cepăreanu

0 comments :

Trimiteți un comentariu