Furnizorul de soluții software Life is Hard are aprobarea acționarilor pentru obligațiuni de 1,5 mil. euro: rată anuală a dobânzii de maximum 8% pe an și scadență la 4 ani

Știrea a fost publicată joi, 25 februarie 2021, 17:37 în categoria

Furnizorul de soluţii software Life is Hard are aprobarea acţionarilor pentru obligaţiuni de 1,5 mil. euro: rată anuală a dobânzii de maximum 8% pe an şi scadenţă la 4 ani Acționarii Life is Hard (simbol bursier LIH), un dezvoltator software listat la Bursa de la București, au aprobat miercuri emiterea de către societate de obligațiuni corporative convertibile, negarantate, cu opțiune de răscumpărare anticipată, în valoare totală de 1,5 milioane de euro, care vor fi listate ulterior pe piața secundară a Bursei de Valori București, potrivit unui raport publicat la BVB.

Obligațiunile vor fi emise în RON, urmând a avea o scadență de 4 ani (16 trimestre) de la data emisiunii, cu o rată anuală a dobânzii de maximum 8%/an, plătibilă trimestrial. Acestea vor fi oferite inițial spre subscriere acționarilor înregistrați la Data de înregistrare stabilită de AGEA, conform dreptului de preferință al acestora prevăzut de art. 216 1 din Legea 31/1990.

Perioada de exercitare a dreptului de preferință̆ va fi stabilită prin prospectul de emisiune. Obligațiunile rămase nesubscrise de către acționarii  societății vor face obiectul unui plasament privat sau ofertă publică adresată investitorilor interesați.

Dreptul de conversie va putea fi exercitat în trimestrul 11 calculat de la data emiterii obligațiunilor, în condițiile stabilite prin prospectul de emisiune, prețul de conversie urmând a fi egal cu media ponderată a prețului acțiunilor din cadrul tranzacțiilor efectuate pe piața AeRO a BVB, pe care sunt tranzacționate acțiunile societății, din ultimul an anterior conversiei la care se va aplica o reducere de maxim 15%. Obligațiunile vor putea fi convertite în acțiuni în limita unui plafon de maxim 15% din capitalul social al societății de la data conversiei. Societatea își va putea exercita dreptul de răscumpărare în trimestrul 13 calculat de la data emiterii obligațiunilor, în condițiile stabilite prin prospectul de emisiune.

Life is Hard are o valoare bursieră de 50,4 mil. lei și este deținută în proporție de 39,2% de Ioan-Cătălin Chiș, în timp ce Active Power Solutions Cluj are o participație de 37,5%.

De la începutul anului, acțiunile LIH înregistrează o creștere de 37,5%, pe fondul unor tranzacții de 3,3 mil. lei, arată datele BVB.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Tibi Oprea

0 comments :

Trimiteți un comentariu