Groupama Asigurări a înregistrat o creștere cu 7% a subscrierilor pe segmentul asigurărilor facultative de locuințe

Știrea a fost publicată joi, 25 februarie 2021, 03:02 în categoria

Groupama Asigurări a înregistrat o creştere cu 7% a subscrierilor pe segmentul asigurărilor facultative de locuinţe Groupama Asigurări, sucursala locală a grupului francez cu același nume, a înregistrat o creștere cu 7% a asigurărilor facultative de locuințe, potrivit informațiilor transmise de reprezentanții companiei.

„În contextul crizei sanitare, locuințele au îndeplinit mai multe roluri ca niciodată, unele funcționale, altele emoționale de la case, în sensul lor tradițional, la birouri, săli de clasă sau locuri de joacă. Lucrul acesta a dus la o creștere firească a interesului pentru asigurarea locuinței, clienții fiind mai preocupați de riscurile la care acestea sunt expuse. În România, asigurarea locuinței cu extra acoperiri este cea mai vândută asigurare de locuință“, a transmis Călin Matei, director general adjunct Groupama Asigurări.

Acoperirea de bază a asigurării de locuință cu extra acoperire de la Groupama (ALExA) cuprinde riscuri precum incendiu, trăsnet, explozie, căderea aparatelor de zbor pentru clădire și bunurile din locuință, dar și asigurarea de răspundere civilă, pe teritoriul României, pentru persoana asigurată și persoanele care locuiesc împreună cu aceasta, în locuința asigurată, au mai transmis reprezentanții Groupama. Clienții care încheie o poliță ALExA, beneficiază de opțiunea de autoconstatare, pentru pagubele de până în 2.000 de lei și despăgubire în maximum 72 de ore de la acordul lor pentru suma despăgubită. Groupama Asigurări a încheiat primele nouă luni din 2020 cu un volum al primelor brute subscrise de 791 mil. lei, în scădere cu 4% față de perioada similară a anului 2019. Compania era clasată pe poziția a cincea în topul celor mai mari companii de asigurări generale și de viață la finalul primelor nouă luni din 2020.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mircea Nica

0 comments :

Trimiteți un comentariu