Impactul pe termen lung al pandemiei: Nivelul șomajului din Marea Britanie ajunge la maximul ultimilor cinci ani. Milioane de oameni rămân în concediu fără plată

Știrea a fost publicată sâmbătă, 27 februarie 2021, 17:07 în categoria

Impactul pe termen lung al pandemiei: Nivelul şomajului din Marea Britanie ajunge la maximul ultimilor cinci ani. Milioane de oameni rămân în concediu fără plată Rata șomajului din Regatul Unit a crescut la 5,1% luna trecută, maximul ultimilor cinci ani, pe măsură ce coronavirusul continuă să afecteze economia britanică, arată datele Biroului Național de Statistică din UK (ONS), potrivit The Independent.

Aproximativ 1,74 de milioane de oameni nu aveau loc de muncă în ultimul trimestru din 2020, cu 454.000 peste aceeași perioadă din 2019, nivelul șomajului înregistrând astfel cel mai mare ritm de creștere de la ultima criză financiară încoace.

Totuși, ONS a anunțat că luna ianuarie a venit cu plus de 83.000 de locuri de muncă noi și, deși numărul de șomeri este cu 726.000 peste datele de la începutul pandemiei, rata șomajului începe să revină la normal.

Însă experții se tem că impactul generat de COVID-19 nu se reflectă în datele ONS deoarece câteva milioane de oameni rămân în prezent în concediu fără plată, iar rata șomajului poate crește din nou odată cu încheierea schemelor guvernamentale de susținere.

Un studiu citat de BBC arată că peste jumătate din companiile  britanice plănuiesc să efectueze angajări în T1/2021. Sectoarele cu cele mai puternice intenții de angajare includ asistența medicală, finanțele și asigurările, educația și TIC.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Eduard Ivanovici

0 comments :

Trimiteți un comentariu