În timp ce România se poticnește în protocoale și birocrație, o putere mondială anunță că și-a fixat drept țintă data de 1 august drept termen limită pentru vaccinarea întregii populații adulte! Este vorba despre Marea Britanie, iar obiectivul a fost trasat chiar de primul-ministru Boris Johnson, neclintit în decizia luată.Astfel, până la sfârșitul lui iulie, toți adulții din Marea Britanie vor primi prima doză de vaccin antiCovid, zice premierul.
Marea Britanie a vaccinat deja 17,2 milioane de persoane!
Primul-ministru Boris Johnson va prezenta luni, 22 februarie, o foaie de parcurs privind relaxarea celui de-al doilea lockdown național impus în Anglia, după ce a atins, la jumătatea lui februarie, obiectivul de a vaccina 15 milioane de britanici din categorii ale populației cu risc ridicat de contaminare. Acum, următorul obiectiv este vaccinarea populației de peste 50 de ani până pe 15 aprilie.
„Vom urmări acum să administrăm o doză fiecărui adult până la sfârșitul lunii iulie, ajutându-i mai întâi pe cei mai vulnerabili dintre noi, și să luăm măsuri suplimentare pentru a relaxa unele din restricțiile în vigoare. Dar nu ar trebui să existe nicio îndoială: calea de ieșire din lockdown va fi una precaută și graduală, întrucât continuăm să ne protejăm pe noi și pe cei din jur”, a declarat Boris Johnson.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
0 comments :
Trimiteți un comentariu