Elon Musk a pierdut 27 de miliarde de dolari într-o săptămână grea pentru piața vehiculelor electrice. Acțiunile Tesla, declin de peste 18% de la începutul anului până acum

Știrea a fost publicată luni, 8 martie 2021, 18:12 în categoria

Elon Musk a pierdut 27 de miliarde de dolari într-o săptămână grea pentru piaţa vehiculelor electrice. Acţiunile Tesla, declin de peste 18% de la începutul anului până acum Averea netă a CEO-ului Tesla Elon Musk a scăzut

cu 27 de miliarde de dolari săptămâna trecută

, în contextul în care acțiunile producătorului de mașini electrice (EV) au suferit un declin de 16%. Fondatorul companiei se află acum pe a doua poziție în clasamentul celor mai bogați oameni din lume – Bloomberg Billionaires Index –, după șeful Amazon Jeff Bezos.

Din fericire pentru Musk, pierderile raportate de Tesla au fost compensate de creșterile din cadrul SpaceX, care continuă să atragă investiții și evaluări din ce în ce mai mari.

Tesla nu a fost singura companie EV care a scăzut considerabil după o perioadă de creșteri sănătoase. Acțiunile startup-ului chinez Nio, a opta cea mai valoroasă firmă auto la nivel mondial, sunt cu 40% sub maximul din luna februarie, iar rivalii de la Xpeng și Li Auto au raportat rezultate similare.

De asemenea, companii EV precum Nikola, Lucid și Fisker au înregistrat scăderi constante în ultimele săptămâni.

În prezent, lipsa de microcipuri afectează producătorii auto din întreaga lume. Produsul intern brut (PIB) al României ar putea pierde astfel 260 de milioane de euro din cauza problemelor din procesele de producție ale fabricilor Dacia și Ford.

Prețul unei acțiuni Tesla a scăzut cu peste 18%, de la 729,77 dolari în prima zi de tranzacționare a anului la 597,95 dolari pe 8 martie.

În ianuarie, Tesla a obținut o

cotă de piață de 3,5% în Europa

, numărând doar 1.619 de înmatriculări noi de-a lungul a 18 piețe cheie ale continentului, după ce a livrat 449.550 de automobile în 2020, cu 450 de unități sub target.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Eduard Ivanovici

0 comments :

Trimiteți un comentariu