Euler Hermes: Europa va fi în prima linie a redresării turismului, dar nu mai devreme de 2024. În România, o revenire semnificativă a acestui sector este incertă în acest an

Știrea a fost publicată luni, 22 martie 2021, 12:37 în categoria

Euler Hermes: Europa va fi în prima linie a redresării turismului, dar nu mai devreme de 2024. În România, o revenire semnificativă a acestui sector este incertă în acest an Numărul turiștilor s-a redus anul trecut cu 50% în România, iar capacitățile de cazare la nivel intern au scăzut cu aproximativ 28% față de anul precedent, iar trendul descendent s-ar putea menține printr-un efect de bază defavorabil, statistica turismului local încadrându-se în scăderile masive înregistrate de sector la nivel global, arată o analiză realizată de Euler Hermes.

”În acest context, ritmul vaccinarii ar trebui să fie chiar mai important pentru revitalizarea industriei turismului și a călătoriilor în general decât pentru majoritatea celorlalte sectoare economice. Desigur, recentele obstacole generate în principal de insuficiența dozelor de vaccin la nivelul Uniunii Europene încetinesc obținerea imunității de masă. Dacă luăm în calcul și răspânidrea rapidă a valului trei, o revenire semnificativă la nivelul acestui sector este incertă în acest an”, a spus Mihai Chipirliu, CFA – Risk Director Euler Hermes România.

Cu toate aceste inconveniente majore, disponibilitatea populației manifestată în ultimele trei luni față de vaccin oferă o rază de speranță. Intrarea în faza a treia și creșterea într-un ritm alert al vaccinărilor ar putea duce în urmatoarele 2-3 luni la un număr suficient de vaccinari (deși sub cel aferent unei imunizări de masă) la nivel local și regional care să permită relaxarea restricțiilor și o anumită relansare a călătoriilor și turismului.

”Revenind la nivel local, este posibil ca sub presiunea unei cereri ridicate, cel puțin în prima fază de relansare raportul calitate-preț al serviciilor prestate să nu evolueze în favoarea consumatorului așa cum poate ne-am aștepta. Consecința firească a acestei potențiale involuții - pe măsură ce ritmul vaccinarii se va intensifica - ar fi revenirea cu precădere către oferta de import”.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Rosu

0 comments :

Trimiteți un comentariu