Moneda Turciei a scăzut cu aproximativ 14% după ce președintele Recep Tayyip Erdogan l-a concediat pe guvernatorul băncii centrale a țării, conform Bloomberg.Naci Agbal este considerat drept una dintre principalele forțe care au ridicat lira turcească de la cel mai slab nivel pe care îl înregistrase vreodată și reprezintă al treilea șef al băncii centrale din ultimii doi ani.
Numit în funcție în luna octombrie, Agbal a crescut constant ratele dobânzilor, într-o perioadă în care rata inflației se oprea în dreptul unei creșteri de 15%.
Decizia i-a luat prin surprindere pe investitorii locali și străini care au lăudat ultimele politici monetare al instituției centrale. Ulterior, bursa de la Istanbul a început să înregistreze pierderi, fapt ce a provocat un nou val de temeri cu privire la impactul pe care l-ar putea genera mișcarea asupra costurilor de împrumut ale Turciei.
În prezent, dobânda principală a băncii centrale este de 19%.
„Autoritățile vor rămâne cu două variante, fie vor promite să folosească ratele dobânzilor pentru a stabiliza piețele, fie vor impune măsuri de controlare a capitalului. Având în vedere apucăturile dictatoriale ale președintelui Erdogan, controalele sunt cea mai plauzibilă opțiune”, spune Per Hammarlund, senior strategist al firmei de cercetare SEB Research.
La un moment dat, lira turcească era cea mai performantă monedă emergentă din 2021, recuperând aproape o cincime din declinul suferit în fața dolarului american.
Săptămâna trecută, moneda Turciei a crescut puternic după ce Agbal a majorat ratele dobânzilor cu două puncte procentuale, dublu față de previziunile economiștilor.
Între timp, investitorii au cerut ca autoritățile să înăsprească politicile monetare pentru a îmblânzi rata ridicată a inflației. De asemenea, există analiști care se tem că decizia președintelui Erdogan de a-l numi în funcția de guvernator pe Sahap Kavcioglu ar putea eroda creșterile obținute în timpul lui Agbal.
Conform Bloomberg, indicele BIST 100, reprezentativ pentru piața de capital din Turcia, a scăzut cu 8,6%.
0 comments :
Trimiteți un comentariu