Metroul din Moscova, care transportă anual mai mulți oameni decât sistemul de metrou din New York, plănuiește să introducă o tehnologie de recunoaștere facială care le-ar oferi călătorilor posibilitatea de a plăti cu o singură privire, notează Bloomberg.În prezent, sistemul se află în plin proces de testare și va fi lansat spre sfârșitul anului. Metroul a folosit tehnologia de recunoaștere facială pentru a monitoriza turnichetele din stații încă din luna septembrie, circa 900 de oameni fiind reținuți până acum pentru săvârșirea mai multor infracțiuni.
Capitala Rusiei operează unul dintre cele mai mari sisteme de supraveghere video din lume, folosindu-l în ultimul an pentru a impune măsurile de carantină anti-COVID-19. Criticii președintelui Vladimir Putin susțin că poliția a folosit tehnologia pentru a-i găsi pe oamenii care au participat la protestele declanșate de arestarea lui liderului opoziției Aleksei Navalnîi.
0 comments :
Trimiteți un comentariu