Banca Transilvania își majorează cu 116% profitul net în T1/2021 la 656 mil. lei. Venituri operaționale de 1,16 mld. lei. “Vedem semne încurajatoare, economia României și-a revenit bine în primele trei luni ale anului, însă provocările nu au trecut”

Știrea a fost publicată joi, 29 aprilie 2021, 20:16 în categoria

Banca Transilvania îşi majorează cu 116% profitul net în T1/2021 la 656 mil. lei. Venituri operaţionale de 1,16 mld. lei. “Vedem semne încurajatoare, economia României şi-a revenit bine în primele trei luni ale anului, însă provocările nu au trecut” Banca Transilvania (TLV), cea mai mare instituție de credit din România, a raportat în primul trimestru din 2021 un profit net de 656 milioane de lei la nivel de grup, în creștere semnificativă făță de rezultatul net de 303 mil. lei din aceeași perioadă a anului trecut. Pe de altă parte veniturile operaționale ale grupului s-au majorat de la 934 mil. lei la 1,16 miliarde de lei, potrivit raportului publicat joi seară la bursa de la București.

„Vedem semne încurajatoare, economia României și-a revenit bine în primele trei luni ale anului, însă provocările nu au trecut. Acum depindem de ritmul vaccinării, dar și de restricțiile de călătorie și consum din celelalte țări europene și din lume, iar ritmul revenirii va fi corelat direct cu cel al marilor economii din Uniunea Europeană. Suntem optimiști, dar rămânem în gardă și ținem aproape de clienții cu credite și de cei care au nevoie de finanțare pentru susținerea business-ului lor, al consumului și al economiei. Banca Transilvania a funcționat cu motoarele turate în primele trei luni ale anului, ceea ce se vede în numărul record de finanțări acordate”, spune Ömer Tetik, CEO Banca Transilvania.

Activele grupului au ajuns la finalul primului trimestru la 110,9 miliarde lei, iar creditele au crescut până la 43,09 miliarde lei. Depozitele clienților au ajuns la 93,19 miliarde lei: dintre acestea, 64,22 miliarde lei sunt economiile persoanelor fizice, iar 28,96 miliarde lei, depozitele companiilor.

Pe de altă parte, activele la nivel individual erau la T1/2021 de 106,5 mld. lei față de 103,3 mld. lei la final de 2020.

Rata expunerilor neperformante, conform indicatorului EBA, este de 3,73% la 31 martie 2021. Gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante conform standardelor EBA este de 131%.

Solvabilitatea băncii este de 23,82% și cuprinde profitul aferent trimestrului încheiat. Fitch Ratings a menținut ratingul Băncii Transilvania pentru finanțări pe termen lung (IDR) la „BBĂ”, cu perspectivă negativă, precum și ratingului de viabilitate (VR) la nivelul “bb plus”.

Soldul creditelor imobiliare/ipotecare este de 13,8 miliarde de lei, iar al creditelor IMM, aproximativ 17,8 miliarde lei. Banca a ajuns la 4,4 milioane de carduri în portofoliu, dintre care peste 530.000 sunt carduri de credit.

Bugetul de investiții BT pentru 2021 este de 400,88 milioane de lei și va fi alocat în proiecte de IT, pentru carduri, inițiative digitale și rețea​



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu