♦ În cazul șervețelelor antibacteriene pentru mâini, vânzările au crescut mai temperat, de „doar” patru ori, la 5,3 mil. euro ♦ Acestor două categorii li se adaugă însă și altele precum dezinfectanți de suprafețe, spirt, clor, dezinfectanți de haine sau săpun.Vânzările de dezinfectant de mâini au crescut cu 900%, adică de zece ori, în 2020 față de anul anterior, aceste produse devenind pentru români, aproape peste noapte, o necesitate după ce ani la rând au fost folosite cu regularitate fie de misofobi, fie de cei care călătoreau în zone exotice. Baza de pornire a fost cu siguranță mică, însă tendința a devenit grăitoare, aceste produse înregistrând, alături de măști, cele mai importante creșteri de vânzări în 2020, conform unei analize făcute de ZF pe baza datelor oferite de compania de cercetare de piață RetailZoom.
Piața a explodat în 2020, când oamenii au cumpărat impulsiv și și-au făcut stocuri de bunuri atât alimentare, cât și nonalimentare. Multe dintre achiziții au fost generate de panică. În 2021 însă, odată cu temperarea fricii pe de-o parte, și dat fiind că există deja stocuri de gel dezinfectant în casele unor consumatori pe de alta, vânzările au scăzut la jumătate, spun jucătorii din piață. Mai mult, ei adaugă că sunt multe stocuri în toată piața, și la producători, și la retaileri și la consumatori. Iar estimările arată că piața va scădea pentru că nu mai e panică în rândul oamenilor, nu la fel ca în 2020 cel puțin.
0 comments :
Trimiteți un comentariu