Costurile legate de transportul maritim vor rămâne ridicate, ceea ce înseamnă majorări de prețuri pentru consumatori

Știrea a fost publicată marți, 13 aprilie 2021, 01:46 în categoria

Costurile legate de transportul maritim vor rămâne ridicate, ceea ce înseamnă majorări de preţuri pentru consumatori Cheltuielile persistent ridicate legate de transportul maritim înregistrate de companii sunt incluse în contracte pentru următoarele 12 luni, obligându-le pe acestea să transfere costurile suplimentare către consumatori, relatează Bloomberg.

Prețul legat de transportul unui container de bunuri din China către porturile europene se menține aroape de maxime record de câteva luni, iar condițiile sunt propice pentru noi majorări. În plus, con­tractele noi semnate de unii dintre cei mai mari importatori americani indică faptul că aceste creșteri nu reprezintă un fenomen de scurtă durată.

Majoritatea marilor retaileri și producători încheie contracte anuale cu transportatorii în cadrul unor negocieri private care au loc în această perioadă a fiecărui an.

În SUA, situația a captat atenția oficialilor băncii centrale americane, care încearcă să seteze politica monetară în funcție de revenirea eco-nomiei americane și pers­pec­tivelor legate de inflație. „Va exista o conversație privitoare la inflație. Dacă prețurile vor crește, acțiunile Fed vor fi acce­lerate“, arată Jim Bianco, pre­șe-dinte al Bianco Research.

Creșterea cos­tu­rilor legate de transportul ma­r­i­tim a fost generată de o combinație de factori, inclu­zând cererea ridi­cată determinată de cecurile de stimu­lente, por­turile sa-turate și numărul scăzut de nave. Problemele sunt la o scară prea mare pentru a fi remediate cu orice soluție pe termen scurt și creează efecte la nivelul lanțurilor de aprovizionare ame­ricane, provocând dureri de cap proprietarilor de companii.

În SUA și alte părți, transportul maritim are de obicei două sezoane de vârf în fiecare an. Unul vine înainte de noul an chinezesc, companiile făcându-și stocuri înainte ca fabricile chineze să se închidă pentru perioada de sărbători, și celălalt de la sfârșitul verii pentru pregătirea pentru sărbătorile de Crăciun.

A existat optimism că perioada intermediară din 2021 urma să aducă o soluționare a aglomerării de containere, însă blocarea Canalului Suez a spulberat astfel de speranțe.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Catalina Apostoiu

0 comments :

Trimiteți un comentariu