Politica deschiderii comerciale și diplomatice spre est a Ungariei împlinește un deceniu, iar guvernul condus de Viktor Orban anunță că, în sfârșit, aceasta începe să dea roade. Strategia gândită să diversifice comerțul extern al țării și să reducă dependența de UE a adus Ungaria mai aproape în principal de regimuri considerate autoritare, cum de altfel este văzut și cel de la Budapesta, dar într-o măsură mai mică.Recent, la sesiunea de înființare a consiliului de afaceri ungaro-uzbec găzduită de capitala Uzbekistanului, ministrul maghiar al afacerilor externe Péter Szijjártó a declarat că nivelul ridicat de cooperare comercială și economică dintre Ungaria și Uzbekistan justifică pe deplin decizia Budapestei de a lansa politica deschiderii către Est.
Spre exemplu, anul trecut, când economia mondială se prăbușea, comerțul cu Uzbekistan a crescut cu 38%, o viteză fără precedent, la peste 115 milioane de dolari, a explicat Szijjártó. Însă statul asiatic este doar exemplul cu care se laudă guvernul maghiar. Anul acesta și anul trecut a fost observată o intensificare a activității diplomatice a Ungariei în regiune: Azerbaidjan, Pakistan, Kazahstan, Vietnam și nu în ultimul rând China, forța dominantă din regiune.
De remarcat este interesul Ungariei de a participa la reconstrucția enclavei Nagorno-Karabah, disputată militar de Azerbaidjan și Armenia. Budapesta pare să fie mai apropiată de Azerbaidjan, stat bogat în gaze naturale. Activitatea diplomatică mai intensă în Asia poate fi asociată cu declarațiile de anul trecut ale guvernatorului băncii centrale ungare György Matolcsy, care a spus că „era atlantică este pe cale să apună“ și că Eurasia este în ascensiune.
Datele statistice oficiale ale Ungariei arată că în perioada 2015-2020 au crescut exporturile ungare către Afganistan, în acest caz chiar considerabil, Armenia, Kazahstan, Coreea de Sud, Malaysia, Pakistan, Palestina, Singapore, Siria, și în acest caz foarte mult deși țara a fost devastată de război, Taiwan, Thailanda, Turcia, Uzbekistan și China. Au scăzut cele către Azerbaidjan, Bangladesh, Kârgâzstan, Tadjikistan și Turkmenistan.
În ceea ce privește Uzbekistanul, ministrul Szijjártó a anunțat că este în pregătire un proiect semnificativ de cooperare care implică utilizarea sistemelor de răcire ale companiei maghiare Heller-Forgo la centrala nucleară care se construiește în țara asiatică. Proiectul va crește exporturile maghiare la mult peste 200 de milioane de dolari, scrie Hungary Today.
Apoi, Ungaria va lansa în curând patru proiecte de investiții în agricultură și industria alimentară uzbecă totalizând 150 de milioane de dolari pentru producția de ulei vegetal și nutrețuri pentru animale și ameliorarea raselor de animale.
Szijjártó a amintit că de când autoritățile uzbece au relaxat regulile pentru înregistrarea medicamentelor produse în Ungaria, vânzările farma maghiare au ajuns la 60-70 mil. dolari pe an. Compania maghiară Richter este prezentă pe piața de acolo de 25 de ani. Consiliul de afaceri ungaro-uzbec este compus din 27 de companii maghiare și 58 de firme uzbece.
Ungaria și-a deschis o ambasadă la Tașkent în urmă cu patru ani. Vizita lui Szijjártó în capitala uzbecă a dat roade: guvernele celor două țări au semnat 95 de acorduri, companii maghiare urmând să modernizeze sectoare strategice din Uzbekistan.
În vizită la Tașkent a fost și premierul Ungariei Viktor Orban.
Separat, luna trecută, guvernul din Pakistan a invitat companiile maghiare să investească în parteneriate cu companii pakistaneze care să funcționeze în zonele economice speciale create în Coridorul economic China-Pakistan. Ministrul de externe pakistanez Shah Mahmood Qureshi a lăudat experiența firmelor maghiare în agricultură, producția de alimente, protecția mediului, managementul apei, educația vocațională, inginerie și planificare urbană. În 2020, comerțul dintre cele două state a crescut cu 12%. Potrivit lui Péter Szijjártó, grupul maghiar de petrol și rafinare Mol este unul dintre cei mai mari investitori străini din Pakistan.
De asemenea, Mol a investit peste 200 de milioane de dolari în Kazahstan, unde explorează un noi câmp gazeifer. Tot acolo, Richter își extinde cota de piață. Exporturile Ungariei către această țară au crescut cu aproape 70% anul trecut. În martie, ministrul Péter Szijjártó a efectuat o vizită și în Azerbaidjan, țară cu care Ungaria vrea să încheie anul acesta un acord de furnizare de gaze naturale. Ministrul maghiar, care a mizat pe reconstrucția teritoriilor Nagorno-Karabah disputate de azeri și armeni, a fost însoțit de șefii a șase companii ungare cu experiență în construirea de drumuri și căi ferate, în agricultură, managementul apei și iluminat public.
În conflictul din Nagorno-Karabah, Budapesta îi susține pe azeri. Péter Szijjártó a fost luna trecută și la Tbilisi, capitala Georgiei, de unde a făcut cunoscut lumii sprijinul Ungariei pentru integrarea europeană a acelei țări. În acest sens, guvernul ungar a trimis în Georgia „experți în integrare“. Ironia este că guvernul lui Viktor Orban vrea pentru țara sa mai puțină integrare în UE. Companiile ungare din industria farma Richter și Egis sunt printre cele mai mari de pe piața georgiană, iar Wizz Air este lider pe segmentul său.
Toate aceste vizite au fost marcate de deschiderea de linii de credit de către Eximbank din Ungaria pentru finanțarea cooperării comerciale bilaterale: de 100 de milioane de dolari în cazul Uzbekistanului, 83 de milioane de dolari pentru Pakistan, 170 de milioane de dolari pentru Kazahstan și 100 de milioane de dolari pentru Azerbaidjan.
0 comments :
Trimiteți un comentariu