Ionuț Dumitrescu, unul dintre cei mai puternici investitori imobiliari, a cumpărat un teren în Pitești pentru o nouă dezvoltare logistică

Știrea a fost publicată marți, 20 aprilie 2021, 01:41 în categoria

Ionuţ Dumitrescu, unul dintre cei mai puternici investitori imobiliari, a cumpărat un teren în Piteşti pentru o nouă dezvoltare logistică Element Group, compania fondată de Ionuț Dumitrescu, anunță achiziția unui nou teren de 2,7 hectare, la intrarea în Pitești, în imediata vecinătate a autostrăzii A1.

„Poziționarea terenului în imediata vecinătate a autostrăzii A1, precum și lângă un hub comercial deja existent – Jupiter City, Metro și Arabesque Piteși ne-a determinat să adaugăm acest teren în portofoliul grupului, pentru o viitoare dezvoltare de proximitate logistică”, explică Ionuț Bordei, CEO, Element Group.

Element Group este unul dintre cei mai activi dezvoltatori locali, cu investiții active în segmentele de birouri, retail și logistică & industrial. Ionuț Bordei este CEO-ul grupului și conduce activitatea de dezvoltare, supervizând procesul de achiziții de terenuri pentru toate diviziile grupului.

Fondat de Ionuț Dumitrescu, grupul este unul din acționarii diviziei de office a One United, sub brandul Element Development dezvoltă parcuri de retail, precum Bistrița Retail Park, iar sub brandul Element Industrial are în dezvoltare o serie de parcuri logistice în București și în orașe secundare și terțiare din România.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Alecu

0 comments :

Trimiteți un comentariu